Un raport tehnic publicat astăzi de VIGINUM, serviciul guvernamental francez însărcinat cu supravegherea amenințărilor digitale, confirmă existența unei operațiuni ruse de manipulare informațională – codificată Storm-1516 – care a vizat direct procesele electorale din Franța, Germania, SUA și Uniunea Europeană. Scopul principal al acestei rețele a fost discreditarea Ucrainei și subminarea încrederii cetățenilor în instituțiile democratice ale Occidentului.
Potrivit raportului, operațiunea a implicat cel puțin 77 de acțiuni de dezinformare coordonate în perioada august 2023 - martie 2025.
„Suntem martorii unui război informațional total, orchestrat de Kremlin, care țintește nu doar Ucraina, ci și democrațiile din inima Uniunii Europene. Amploarea, diversitatea canalelor folosite și țintirea directă a proceselor electorale arată o escaladare fără precedent. Și România a fost ținta unor astfel de operațiuni, după cum au confirmat rapoarte independente publicate în Franța”, a declarat europarlamentarul Eugen Tomac, membru al Comisiei speciale privind ingerințele externe din Parlamentul European (EUDS).
Raportul VIGINUM detaliază modul în care rețeaua Storm-1516 a diseminat materiale deepfake, știri false, înscenări video și clone de site-uri oficiale, cu scopul de a manipula opinia publică din Occident. Printre ținte s-au numărat președintele Zelenski, lideri ai opoziției ruse, Ursula von der Leyen și candidați la alegerile europene și americane. Aceste operațiuni au fost amplificate prin rețele sociale, conturi false, site-uri de propagandă și chiar mass-media din Africa sau Orientul Mijlociu.
„Rusia nu folosește doar arme convenționale, ci și algoritmi, minciuni digitale și actori plătiți pentru a destabiliza alegerile și pentru a crea haos. Este o agresiune hibridă pe care Europa trebuie să o trateze cu toată seriozitatea”, avertizează Eugen Tomac.
În acest sens, deputatul în Parlamentul European subliniază că este nevoie de un răspuns unitar, rapid și ferm. „Nu este doar o luptă pentru siguranța alegerilor, ci pentru însăși supraviețuirea proiectului european în fața dictaturilor care îl contestă din temelii. Când un stat străin atacă spațiul nostru public cu minciuni, tăcerea devine complicitate. Europa are obligația de a se apăra cu adevăr, transparență și educație digitală”, a conchis Eugen Tomac.
Comentează