Parlamentul European se pregătește să adopte o poziție consolidată privind protecția minorilor în mediul online, printr-un raport coordonat de Comisia pentru Piața Internă și Protecția Consumatorilor (IMCO). Documentul, aflat în fază de elaborare, urmărește să ofere un răspuns legislativ unitar la multiplele riscuri la care sunt expuși copiii și adolescenții în spațiul digital.
Spațiu digital sigur pentru copii
Europarlamentarul Eugen Tomac, raportor din umbră (shadow rapporteur) din partea grupului Renew Europe în Comisia pentru Cultură și Educație (CULT), este implicat activ în conturarea opiniei Comisiei CULT asupra acestui raport esențial.
„Am ales acest raport tocmai pentru că reprezintă o oportunitate reală de a construi un cadru solid pentru un mediu digital care să-i ajute pe copii să se dezvolte, nu să le facă rău. Este o realitate pe care nu o mai putem ignora. Copiii și adolescenții sunt expuși, zi de zi, la riscuri grave în mediul digital – de la conținut dăunător, la manipulare, radicalizare și hărțuire online. Uniunea Europeană trebuie să răspundă ferm și coordonat la aceste provocări,” a declarat Eugen Tomac.
În această etapă a procesului legislativ, europarlamentarul român lucrează la o serie de amendamente care urmează să fie depuse în cadrul Comisiei CULT. Acestea vizează întărirea componentei educaționale, dar și reglementarea mai strictă a platformelor digitale:
- Integrarea educației digitale, alfabetizării media și a gândirii critice în școlile din UE, pentru a crește reziliența copiilor în fața manipulării și conținutului nociv;
- Campanii europene dedicate părinților și profesorilor, pentru a-i sprijini în monitorizarea și ghidarea activității online a copiilor;
- Crearea unui cadru european pentru prevenirea cyberbullyingului, cu implicarea școlilor, ONG-urilor și autorităților locale;
- Lansarea unui program european de cercetare privind comportamentele online ale copiilor și efectele platformelor asupra dezvoltării cognitive și emoționale.
„În calitate de legislatori, avem responsabilitatea de a construi un spațiu digital sigur pentru copii. Acest lucru înseamnă nu doar reguli mai clare pentru platforme, ci și investiții în educație, sprijin pentru familii și acțiuni coordonate la nivel european”, a subliniat Tomac.
Opinia Comisiei CULT este așteptată să fie votată în luna septembrie, urmând a fi transmisă Comisiei IMCO pentru integrarea în raportul final.
Comentează