Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) va anunţa vineri decizia sa finală referitoare la EURO 2020 (11 iunie - 11 iulie), Munchen, Bilbao şi Dublin riscând să piardă organizarea unor meciuri dacă nu pot primi spectatori în contextul pandemiei de coronavirus, transmite AFP potrivit Agerpres.
"Noi am amânat decizia finală până vineri", pentru o ultimă consultare "cu cele trei oraşe care ar putea fi excluse", a explicat într-un briefing de presă preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin.
Programată iniţial în 2020, competiţia a fost amânată pentru 2021 ca urmare a pandemiei de coronavirus. EURO 2020, ediţie aniversară care celebrează 60 de ani de la primul Campionat European, se va desfăşura în perioada 11 iunie - 11 iulie 2021 în 12 oraşe: Bucureşti (România), Baku (Azerbaidjan), Copenhaga (Danemarca), Londra (Anglia), Munchen (Germania), Budapesta (Ungaria), Roma (Italia), Amsterdam (Olanda), Dublin (Irlanda), Sankt Petersburg (Rusia), Glasgow (Scoţia), Bilbao (Spania). România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatului European de fotbal pe Arena Naţională din Capitală.
Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală. Astfel, pe Arena Naţională sunt programate meciurile Austria - Macedonia de Nord (13 iunie, ora 19:00), Ucraina - Macedonia de Nord (17 iunie, ora 16:00), Ucraina - Austria (21 iunie, ora 19:00), toate în Grupa C, precum şi partida din optimi care va opune câştigătoarea Grupei F şi formaţia clasată pe locul al treilea într-una din grupele A, B sau C (28 iunie, ora 22:00).
EURO 2020: UEFA a amânat până vineri decizia referitoare la oraşele gazdă
București
13°C
Articole Similare

25
Istvan Kovacs ar putea să fie sancționat după prestația de la Rapid - Dinamo 3-2. Ce suspendare îl așteaptă
25

125
Max Verstappen face scandal după Marele Premiu al Chinei: 'O glumă! Ca și cum am juca Mario Kart'
125

21
Marele Premiu de MotoGP al Qatarului, programat la 12 aprilie, amânat pentru 8 noiembrie
21

40
Marius Șumudică a ajuns la 10 eșecuri la Al-Okhdood: 'Nu pot promite nimic'
40

83
Andrei Nicolescu face scandal după Rapid - Dinamo. Vrea suspendarea lui Istvan Kovacs
83

2.448
Sociologul Gelu Duminică intervine, după ce dinamoviștii au afișat un banner cu caracter rasist la meciul cu Rapid: Ar trebui să-și ceară scuze
2.448

1.362
Gică Hagi rămâne pe primul loc. Cât ar valora astăzi 'Regele'
1.362

114
Kimi Antonelli, prima victorie a carierei. A câștigat Marele Premiu al Chinei
114

58
Franţa a câştigat Turneul celor Şase Naţiuni
58

173
Încă trei membre ale lotului feminin de fotbal iranian s-au întors acasă după ce li s-a acordat azil în Australia
173

42
Irakul joacă meciul de baraj pentru Cupa Mondială în Mexic. Fotbaliștii merg la Monterrey cu un avion privat
42

86
Costel Gâlcă, după victoria cu Dinamo: 'Ne dorim foarte mult să fim în fruntea clasamentului'
86

113
Sinner și Medvedev se întâlnesc în finala turneului de la Indian Wells
113
















Comentează