Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Eurodeputatul PSD Răzvan Popa: Plângerea penală depusă de Orban arată cât de incapabil a ajuns PNL sub conducerea sa

arhiva personala
Razvan Popa

Eurodeputatul PSD Răzvan Popa consideră că implicarea Justiției în lupta politică, prin plângerea penală depusă de Ludovic Orban, arată incapacitatea la care și-a adus președintele liberal propriul partid.

”Partidul Național Liberal este doar o umbră a ceea ce a fost cândva, iar faptul că acceptă un astfel de comportament din partea propriului președinte confirmă că este o formațiune politică incapabilă.

Lupta politică nu se poartă prin astfel de acțiuni, care depășesc liniile roșii ale unei vieți politice normale. Guvernele se schimbă și se numesc de către Parlament și nu de alte instituții. Dacă PNL ar fi un partid democratic și mânat de rațiune și-ar pune acum la punct propriul președinte.

Frustrarea opoziției că este incapabilă nu scuză implicarea instituțiilor statului, prin astfel de gesturi, în scenarii de înlocuire a Guvernului. PSD are o majoritate parlamentară conferită de votul oamenilor, iar astfel de acțiuni nu fac decât să ne întărească dorința de a apăra acest vot”, a spus Răzvan Popa.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.