Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Europa este pe cale de a rezolva criza semiconductorilor

https://citywireselector.com/news/semiconductor-valuations-make-sector-hard-to-justify-tech-outperformer/a1515871
semiconductori

Italia este aproape de a încheia un acord în valoare de 5 miliarde de dolari cu Intel pentru construirea unei fabrici avansate de ambalare și asamblare a semiconductorilor în această țară, au declarat joi pentru Reuters două surse informate despre discuții.

Investiția Intel în Italia face parte dintr-un plan mai amplu anunțat de producătorul american de cipuri la începutul acestui an de a investi 88 de miliarde de dolari în construirea de capacități în întreaga Europă, care se străduiește să reducă dependența de importurile de cipuri din Asia și să atenueze criza de aprovizionare care a redus producția în sectorul strategic al automobilelor din regiune, potrivit Mediafax.ro.

Sursele au declarat că guvernul premierului demisionar Mario Draghi lucrează pentru a avea un acord până la sfârșitul lunii august, înainte de alegerile naționale anticipate programate pentru 25 septembrie.

Sursele au declarat anterior pentru Reuters că Roma este pregătită să finanțeze până la 40% din investiția totală a Intel, care ar urma să crească în timp de la cele 5 miliarde de dolari inițiale.

Atât biroul lui Draghi, cât și Intel au refuzat să comenteze.

Intel și guvernul au preselectat posibile locații în două regiuni italiene, au declarat sursele, una dintre ele adăugând că acestea se află în regiunile nordice Piemonte și Veneto.

O decizie finală cu privire la locul unde va fi construită instalația nu a fost încă luată, au precizat ambele surse. Regiunile Lombardia, Apulia și Sicilia fuseseră de asemenea luate în considerare inițial.

Valoarea totală a investiției Intel și modul în care Italia intenționează să își finanțeze partea sa din aceasta nu sunt încă clare.

În cadrul așa-numitei Chips Act, care vizează finanțarea instalațiilor inovatoare de semiconductori, Comisia Europeană a declarat la începutul acestui an că a pus la dispoziție 15 miliarde de euro în investiții publice și private suplimentare până în 2030. Această sumă se adaugă la cele 30 de miliarde de euro de investiții publice deja planificate din NextGenerationEU, Horizon Europe și din bugetele naționale.

Până în prezent, Roma a pus deoparte 4,15 miliarde de euro până în 2030 pentru a atrage producătorii de cipuri și pentru a investi în noi aplicații industriale ale tehnologiilor inovatoare.

De asemenea, guvernul se află în discuții cu franco-italianul STMicroelectronics, cu producătorii de cipuri taiwanezi MEMC Electronic Materials Inc și TSMC și cu Tower Semiconductor din Israel, pe care Intel l-a cumpărat la începutul acestui an.

STMicroelectronics a semnat luna trecută un pact cu GlobalFoundries pentru a construi o fabrică de cipuri în valoare de 5,7 miliarde de dolari în Franța.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.