Europa de Nord rămâne un bastion al fermității, în timp ce țările din sud și vest manifestă mai puțin entuziasm. Polonezii, alături de vecinii lor baltici și nordici, devin din ce în ce mai nerăbdători. Aceștia sunt din ce în ce mai frustrați de întârzierile Statelor Unite în ceea ce privește sprijinul pentru Ucraina și de limitele impuse în răspunsul la provocările Rusiei în zonele gri. Ei se tem că regimul lui Vladimir Putin sau un eventual succesor va fi gata să declanșeze un nou conflict mult mai curând decât estimează majoritatea liderilor occidentali.
Ei cheltuiesc sume uriașe pentru apărare și construiesc o rețea de legături bilaterale și multilaterale strânse în domeniul securității, planificării, informațiilor și achizițiilor, scrie pentru CEPA expertul britanic în probleme de securitate europeană și transatlantică Edward Lucas.
Contrastul față de țările mai sudice este puternic. Europenii centrali nu sunt doar în urmă. Ei se îndreaptă în direcția greșită. Câștigătorul alegerilor din Austria a fost Partidul Libertății (FPÖ) condus de Herbert Kickl, care, în calitate de ministru de interne, a făcut din țara sa un paria al serviciilor de informații. Slovacia l-a reales anul trecut pe Robert Fico, un critic fățiș al războiului din Ucraina și aliat al liderului populist al Ungariei, Victor Orbán. Guvernul ceh este fragmentat și nepopular pe fondul dificultăților legate de costul vieții.
Fostul prim-ministru și magnat Andrej Babiš speră la o revenire anul viitor. Împreună cu Fico și Orbán, Babiš face parte din noul grup politic „Patrioți pentru Europa”, de extremă dreapta, suveranist, al treilea ca mărime din cel de al 10-lea Parlament European,care se opune ajutorului pentru Ucraina și dă vina pe Occident pentru război.
Dezordinea dintre statele membre ale Uniunii Europene
Nu că imaginea din vest ar fi mult mai veselă. Partidele pro-Putin de dreapta și de stânga s-au descurcat bine în recentele alegeri regionale din Germania. Coaliția cancelarului Olaf Scholz este din ce în ce mai disfuncțională. Eșecul său depășește cu mult Rusia. Politica față de China a celei mai mari economii a Europei pare condusă de considerente comerciale pe termen scurt. Dintre liderii țărilor mari, doar Giorgia Meloni din Italia oferă claritate și hotărâre, susține Edward Lucas.
Dezordinea dintre statele membre ale Uniunii Europene conferă un rol și mai important noii Comisii Europene. Răspunsul la întrebarea apocrifă (atribuită pe nedrept lui Henry Kissinger): „Pe cine să sun dacă vreau să vorbesc cu Europa?” este clar: președintele Comisiei, Ursula von der Leyen. Noua echipă a fost aleasă, dar nu este încă în funcțiune.
Amânarea audierilor din Parlamentul European până în noiembrie pare o autoindulgență. Lumea este în flăcări, iar deciziile trebuiau luate ieri. De exemplu, tergiversarea UE cu privire la extindere alimentează nemulțumirea în țările candidate din sud-estul Europei. Rusia și China profită de această situație.
„Marea Europă” nu este pregătită să își asume povara propriei securități
Pe scurt, „Marea Europă”, formată din peste 30 de țări, indiferent dacă fac parte din NATO, UE sau ambele, nu este pregătită să își asume povara propriei securități. Îi lipsește o perspectivă strategică: nu are nimic de spus despre Orientul Mijlociu, de exemplu. Interesul propriu național înseamnă că industriile sale de apărare sunt fragmentate. Nu reușește să utilizeze în mod strategic ajutorul său substanțial pentru dezvoltare în țările din Asia, Africa și America Latină, unde sentimentele antiisraeliene și antiamericane sunt foarte puternice.
Nici Europa nu este deocamdată capabilă să fie un aliat de încredere pentru Statele Unite. În teorie, înțelegerea ar trebui să fie evidentă: să-i ajutăm pe americani să limiteze și să constrângă China în schimbul unei garanții militare continue a SUA pentru Europa. Dar prea mulți europeni tresar la gândul de a fi implicați într-o confruntare globală cu China. Ei ar prefera să facă bani. Iar garanția SUA în Europa seamănă în mod alarmant cu o protecție frontală, plasând prea multe costuri și riscuri pe partea americană. Majoritatea planurilor militare se bazează în mare măsură pe presupunerea că americanii vor salva situația, notează expertul britanic.
În acest context, cadrul nordic-polonez-baltic pare deosebit de important. Aceștia sunt aliați cu guverne eficiente, economii puternice, societăți reziliente și armate capabile. Adăugați alte câteva țări - Marea Britanie, Țările de Jos și România, de exemplu - și această nouă „minilaterală” din jurul Mării Baltice pare din ce în ce mai promițătoare, scrie adevarul.ro.
Una dintre întrebări este cât de repede această cooperare, axată pe domeniul militar, poate adăuga greutate politică, diplomatică și administrativă. O alta este dacă poate rezista presiunii rusești care a avut atât de mult succes în alte părți, susține Edward Lucas în analiza pentru CEPA.
Comentează