Europa joacă la RUPERE în conflictul cu SUA: decizie luată la cel mai înalt nivel

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 19-05-2018

Actualizat: 19-05-2018

Article thumbnail

Sursă foto: europarl.eu

Comisia Europeană (CE) a aununţat vineri că a lansat procesul de blocaj al sancţiunilor americane cu scopul de a proteja întreprinderi europene care operează în Iran, după ce Statele Unite au anunţat că reimpun sancţiuni Teheranului, odată cu ieşitea din acordul în dosarul nuclear iranian, relatează Reuters.

Citește și: Viorica Dăncilă a anunțat ce decizie a LUAT, după plângerea penală depusă de Ludovic Orban

Comisia a anunţat într-un comunicat că a ”lansat procesul oficial de activare a legii de blocaj («blocking statute») prin actualizarea listei americane de sancţiuni impuse Iranului care ţin de câmpul său de aplicare”, referindu-se la o reglementare europeană datând din 1996.

Comisia a precizat că această măsură intră în vigoare în două luni, dacă Parlamentul European (PE) şi guvernele statelor membre UE nu o resping în mod oficial, dar că ar putea să fie activată şi mai devreme în cazul în care este susţinută politic puternic.

Acest instrument este o reglementare europeană datând din 1996, creat la origine cu scopul de a ocoli embargoul impus Cubei. El le permite întreprinderilor şi tribunalelor europene să nu se supună sancţiunilor impuse de ţări terţe.

Dezacordul cu Statele Unite cu privire la embargoul cubanez a fost soluţionat, însă, la nivel politic - iar eficienţa acestui instrument nu a fost niciodată dovedită. Efectul său ar putea să fie mai degrabă simbolic decât economic, potrivit unei surse eurpene.

Retragerea americană din acordul în dosarul nuclear iranian, însoţită de reimpunerea unor sancţiuni americane foarte temute, face să planeze brusc riscuri financiare considerabile asupra întreprinderilor care vor să investească în Iran după semnarea acestuidocument istoric în 2015.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri