Operatorul controversatei conducte Nord Stream 2 a anunţat luni demararea operaţiunii de umplere cu gaz, pentru prima dată, transmite DPA potrivit Agerpres.
Luna trecută, grupul rus Gazprom a anunţat finalizarea lucrărilor de construcţie la gazoductul Nord Stream 2, care este compus din două linii separate ce pot să transporte anual 55 de miliarde de metri cubi de gaze din Rusia în Germania, o cantitate suficientă pentru aprovizionarea a 26 de milioane de gospodării.
Pentru ca livrările să înceapă, conducta trebuie umplută cu gaze naturale.
La hub-ul de gaze TTF din Olanda, preţurile spot s-au triplat de la începutul anului, ajungând la un nivel record. Creşterea preţurilor la energie a dus costurile la electricitate în Europa la cel mai ridicat nivel din ultimii ani şi este puţin probabil ca situaţia să se schimbe până la finele anului, ceea ce înseamnă facturi mari cu încălzirea la iarnă pentru consumatori.
Un grup de parlamentari europeni a cerut luna trecută Comisiei Europene să investigheze rolul Gazprom în creşterea preţurilor gazelor naturale din Europa, apreciind că suspectează compania rusă de manipularea pieţei. Ei au suspiciuni faţă de "eforturile Gazprom de a face presiuni" asupra Europei pentru a aproba lansarea mai rapidă a gazoductului Nord Stream 2.
Într-o scrisoare din 16 septembrie adresată Comisiei Europene, aproximativ 40 din cei 700 de parlamentari europeni au informat că suspectează Gazprom că ar fi acţionat pentru majorarea preţurilor gazelor naturale.
"Cerem Comisiei Europene să deschidă urgent o investigaţie privind posibila manipulare deliberată a pieţei de către Gazprom şi potenţiala încălcare a reglementărilor UE privind concurenţa", se arată în scrisoare.
Executivul comunitar a confirmat primirea scrisorii şi a anunţat că va răspunde în timp util.
Oficialii din Parlamentul European citează o serie de incidente, inclusiv recentele închideri ale unor facilităţi de producţie ale Gazprom şi au anunţat că firma a refuzat să rezerve capacităţi de transport a gazelor naturale prin conductele existente.
"Toţi aceşti factori ne permit să suspectăm să avansul record al preţurilor gazelor naturale din Europa din ultimele săptămâni ar putea fi rezultatul direct al manipulării deliberate a pieţei de către Gazprom", se arată în scrisoare.
Europa, la mâna Rusiei - Anunțul cu privire la Nord Stream 2
Explorează subiectul
Articole Similare

132
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Forțele ruse au lansat 149 de drone în ultimele ore
132

910
Benjamin Netanyahu se teme că Donald Trump l-ar putea trăda în favoarea Iranului. Israelul cere explicații Casei Albe
910

11
China trimite un emisar în Orientul Mijlociu pentru a încerca o mediere, potrivit ministrului de externe chinez
11

30
SUA se află într-o "poziţie de forţă" în războiul împotriva Iranului, spune Trump
30

42
Israelul: Numărul rachetelor iraniene lansate spre noi scade în "fiecare zi"
42

1.590
Serviciile secrete iraniene ar fi transmis un mesaj către SUA pentru inițierea negocierilor. Americanii neagă tot (dezvăluire CNN)
1.590

1.878
Marine Le Pen bate cu pumnul în masă: 'Europenii să cumpere armament francez dacă vor protecție nucleară'. Ce spune despre planul lui Macron
1.878

2.676
Putin acuză Ucraina de „atac terorist” după scufundarea navei metanier ruse în Mediterana: „Regimul de la Kiev mușcă mâna care îi dă să mănânce, UE”
2.676

2.125
VIDEO Șeful Pentagonului vine cu detalii despre ”Marele val”: Operațiunea ”Epic Fury” se intensifică serios
2.125

2.798
Radu Tudor, analiză care răspunde la întrebarea aflată pe buzele tuturor ”A început al 3 lea Război Mondial?”: Detalii care ne dau fiori
2.798

67
Putin a ordonat eliberarea a doi prizonieri de război cu dublă cetățenie ucraineană și maghiară
67

1.968
Operațiunea Israelului împotriva Iranului nu era programată acum: Ministrul israelian al Apărării explică motivul devansării
1.968

55
Donald Trump va asista la ceremonia de repatriere a militarilor americani ucişi în războiul cu Iranul
55

















Comentează