Europa, legată pe șine: Un tren va traversa continentul prin orașe și destinații celebre

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 01-12-2025 21:19

Actualizat: 01-12-2025 21:39

Article thumbnail

Sursă foto: iStock

Un nou tren va străbate Europa, conectând mai multe țări, zone turistice și orașe celebre. Traseul care va avea o lungime de 1.400 de kilometri va fi inaugurat în 2026. Distanța va fi parcursă în aproximativ 16 ore.

O nouă călătorie cu trenul va fi disponibilă turiștilor în aprilie 2026, conectând patru țări europene îndrăgite de turiști. Este un traseu nou care se întinde pe o distanță impresionantă de 1.400 kilometri. Trenul îi va duce pe turiști de la Basel, în Elveția, până la Malmö, în Suedia, traversând Germania și Danemarca pe parcurs. Printre atracțiile de pe traseu se numără orașe germane precum Frankfurt și Hamburg, precum și capitala daneză, Copenhaga, potrivit express.co.

Trenurile vor pleca din Basel SBB la ora 17:35 în zilele de miercuri, vineri și duminică și vor ajunge la în Malmö la ora 9:35. În sens opus, trenurile din Malmö vor pleca la ora 18:57 în zilele de joi, sâmbătă și luni și vor ajunge înapoi în Basel la ora 11:30, conform mediafax.

Noua rută dovedește că în Europa călătoria cu trenul un mod de transport popular pentru turiști. Trenuri care vor lega Basel de Malmö vor avea o capacitate de transport de aproximativ 350 de pasageri. Turiștii pot să rezerve deja compartimente simple, duble sau triple pentru călătoriile lor. Micul dejun este inclus în bilete, iar pasagerii vor primi lenjerie și acces la o chiuvetă personală. Există compartimente mai scumpe, unde pasagerii au propria toaletă și duș, prosoape și articole de toaletă. Pasagerii pot rezerva și compartimente dotate doar cu scaune.

Biletele pentru călătoriile cu noul tren au fost puse în vânzare la începutul lunii noiembrie. Prețurile sunt diferite în funcție de momentul rezervării. Totuși, organizatorii traseului nu sunt siguri că va fi o rută profitabilă. SBB, compania care operează trenul, a avertizat că serviciul va fi profitabil doar dacă va primi suport financiar de la statele europene, din cauza costurilor ridicate pentru materialul rulant, accesul la calea ferată și personal. În conformitate cu o lege privind schimbările climatice, guvernul elvețian a alocat aproximativ 44 de milioane de lire sterline pentru acest proiect.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri