DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Europa va fi lovită de un TSUNAMI: Valurile de migranți și refugiați vor SUFOCA bătrânul continent

Agerpres
migranti America de sud

Noul premier grec, Kyriakos Mitsotakis, a avetizat miercuri, în ajunul summitului european de la Bruxelles, că 'Europa trebuie să se pregătească pentru eventualitatea unui nou val de migranţi şi refugiaţi', în contextul ofensivei desfăşurate de Turcia în Siria, potrivit Agerpres.

Într-un interviu acordat agenţiei France Presse la 100 de zile după preluarea funcţiei de premier, liderul partidului conservator Noua Democraţie a ridicat tonul faţă de statele Uniunii Europene care refuză să primească migranţi.

'Trebuie să existe consecinţe pentru cei care aleg să nu participe la acest exerciţiu de solidaritate europeană', a subliniat Mitsotakis, a cărui ţară a redevenit în acest an principala poartă de intrare a migranţilor în Europa.

Anterior, premierul a declarat în parlamentul de la Atena că va cere 'sancţiuni specifice' pentru aceste ţări, fără însă a le menţiona.

Mitsotakis a calificat drept 'inacceptabilă abordarea mai multor state membre (ale UE) care consideră că aceasta nu este câtuşi de puţin problema lor'.

În Grecia se află peste 70.000 de solicitanţi de azil, dintre care aproape 33.000 pe insulele egeene din apropierea Turciei.

Citește și: Păzea! Traian Berbeceanu, în Guvernul Orban! Rareș Bogdan a făcut marele anunț

'Noi avem între 3.000 şi 4.000 de minori neînsoţiţi în Grecia, nu ar fi dificil pentru statele europene să preia o parte a poverii', a pledat Mitsotakis în interviul pentru AFP.

El a promis că, la primul Consiliu European la care va participa joi şi vineri, 'va ridica problema împărţirii poverii' migranţilor, subliniind că 'Grecia nu o poate gestiona de una singură'.

Potrivit UNHCR, în Grecia au sosit în 2019 peste 46.000 de migranţi, mai mulţi decât în Spania, Italia, Malta şi Cipru la un loc. Taberele de migranţi sunt deja suprapopulate şi nu ar putea suporta un nou val provocat de ofensiva turcă în Siria, pe care, de altfel, Mitsotakis a condamnat-o ferm, avertizând că generează 'un nou pol de instabilitate ce poate crea o nouă presiune migratorie' în Europa.

Premierul grec a considerat de asemenea 'inacceptabil' 'şantajul' preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, care a ameninţat că va deschide porţile pentru cei 3,6 milioane de migranţi de pe teritoriul ţării sale, ca reacţie la criticile europene faţă de ofensiva din Siria.

'Comportamentul Ankarei face gestionarea problemei migraţiei şi mai complicată', a spus Mitsotakis, apreciind că 'UE a fost generoasă cu Turcia (prin acordul bilateral din martie 2016 privind controlul migraţiei)', dar că 'Turcia nu o recunoaşte deplin'.

'Suntem un pilon de stabilitate într-o regiune instabilă, nu putem schimba geografia', dar 'avem nevoie de mai mult sprijin din partea Europei', a mai spus prim-ministrul grec.

El a cerut în special 'tehnologii' pentru identificarea ambarcaţiunilor încărcate cu migranţi înainte ca acestea să plece de pe litoralul Turciei, o întărire a Frontex şi o reflecţie asupra a ceea ce această agenţie poate 'să facă sau să nu facă' în Marea Egee.

Guvernul condus de Mitsotakis şi-a anunţat deja planul de a retrimite circa 10.000 de migranţi în Turcia până în 2020. În acest scop, 'prioritatea numărul unu este accelerarea procedurilor de azil: când cineva nu este eligibil pentru azil, trebuie retrimis în Turcia', aşa cum autorizează acordul UE-Turcia din 2026, a mai afirmat şeful guvernului grec.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.