Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Europarlamentar catalogheaza tinerii someri ca "negrii Europei"

parlamentul european
Monarhistul şi ultraliberalul Janusz Korwin-Mikke, în vârstă de 72 de ani, a făcut aceste declaraţii - în engleză - în hemiciclul de la Strasbourg, într-o dezbatere consacrată creării de locuri de muncă pentru tineri, în cursul căreia intenţiona să denunţe principiul unui salariu minim. Atunci când o asemenea măsură a fost introdusă în Statele Unite, în anii '60, "patru milioane de persoane şi-au pierdut locul de muncă", a argumentat el. "Erau patru milioane de persoane de culoare, dar în prezent noi avem 20 de milioane de europeni care sunt negrii Europei", a declarat Korwin-Mikke. "Da, sunt trataţi ca nişte negri", a adăugat el, după care a conchis că este necesar să fie "distrus salariul minim şi să fie distrusă puterea sindicatelor". Într-un comunicat, cei 191 de eurodeputaţi din cadrul grupului socialist în PE şi-au exprimat indignarea daţă de această "insultă rasistă" şi i-au cerut deputatului polonez să prezinte scuze sau să demisioneze. Asemenea afirmaţii "constituie o insultă nu doar pentru cei care au culoarea pielii diferită, dar şi la adresa tuturor celor care inspiră valorile europene ale demnităţii şi egalităţii", a comentat socialista italiană de origine congoleză Cecile Kyenge, care a fost ministru în Guvernul lui Enrico Letta. "Comportamentul domnului Korwin-Mikke este un scandal politic şi o ruşine pentru acest Parlament. Eu îl îndemn să prezinte scuze sau să depună mandatul", a declarat socialistul austriac Jörg Leichtfried. În timpul campaniei pentru alegerile europene, Janusz Korwin-Mikke a creat deja o polemică, apreciind că, "probabil, Führerul celui de-al Treilea Reich nu era la curent cu exterminarea evreilor". Partidul său, Congresul pentru Noua Dreaptă Poloneză (KNP), clamează că vrea să "dezmembreze UE din interior", deoarece reprezintă, în opinia formaţiunii, "un proiect comunist". Preşedinta Frontului Naţional (FN) francez Marine Le Pen, care a încercat, în zadar, să formeze un grup politic în PE împreună cu formaţiuni de extremă dreapta, a renunţat, în iunie, să se mai asocieze cu KNP. "Pentru că noi avem valori", declara ea la vremea respectivă. Mediafax

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.