Europarlamentar Claudiu Târziu: Anul viitor România ca plăti dobânzi de peste 70 de miliarde de lei

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Europarlamentarul ECR/ ACT Claudiu Târziu face un apel către toți românii să fie conștienți de ceea ce le vor lăsa moștenire copiilor lor. El susține într-o intervenție video pe contul său de socializare că fiecare copil născut în România are încă de când prinde suflare de viață o datorie de 60.000 de lei pe care va trebui să o plătească, dar pe care nu el a făcut-o.

'România are o datorie publică de peste 230 de miliarde de euro. Reușim, cu greu, să plătim doar dobânda. Din împrumuturi. 

Copiii născuți astăzi o vor moșteni.

Fiecare copil care se naște astăzi în România vine cu o datorie de peste 60.000 de lei. 

Nu s-a împrumutat el, desigur, nu a beneficiat de banii ăștia, dar îi va achita.

Anul viitor statul are de dat înapoi 28 de miliarde de euro, bani pe care nu îi are. Așa că se împrumută din nou ca să plătească ce s-a împrumutat.

Și iar… și iar… ca un carusel fără sfârșit.

Numai că la fiecare tură biletul e tot mai scump.

Dobânda crește.

Anul acesta România dă pe dobânzi aproape 61 de miliarde de lei. Mai mult decât pentru întreaga armată sau pentru jumătate din bugetul Sănătății.

Anul viitor peste 70 de miliarde. A recunoscut-o chiar ministrul Finanțelor.

Cineva ne va împrumuta mereu. Problema este prețul.

Plătim deja cele mai mari dobânzi din Uniunea Europeană.

Piețele ne tratează ca pe cel mai riscant datornic din Uniune.

Am scăpat de retrogradare la limită prin contestație.

Salariile și ajutoarele sociale sunt deja înghețate prin lege din cauza datoriei.

Am ajuns aici cu ochii deschiși. Ani la rând de cheltuieli fără acoperire. Promisiuni electorale plătite cu bani împrumutați.

Ultimii 6 ani au fost dezastruoși, culminând cu anul 2024.

Politicienii care au comis această nenorocire, Ciolacu, Ciucă, Cîțu, Orban, Bolojan și guvernele lor își văd liniștiți și îndestulați de viață.

Partidele care i-au susținut, PSD, PNL, USR, UDMR au condus și conduc România spre prăpastie fără să fie sancționate de electorat.

Opoziția parlamentară este sublimă, dar lipsește cu desăvârșire.

Protestele mamut care scot milioane de oameni în stradă n-am văzut.

Așa încât copiii născuți astăzi ce să facă? Vor plăti, dar noi trebuie să devenim conștienți că avem o datorie față de ei.

Noi ACT nu uităm această datorie și nu o să-i lăsăm să o uite nici pe cei care au făcut-o.', a spus europarlamentarul Claudiu Târziu, președintele Partidului Acțiunea Conservatoare.

ECR Logo siglaAcest articol este finanțat de Grupul ECR din Parlamentul European

https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/HTML/?uri=OJ:L_202501410

Notificare privind transparența Claudiu Târziu

https://www.stiripesurse.ro/notificare-privind-transparenta-claudiu-tarziu_3917310

Google News
Explorează subiectul
București
Temperatură9°C
România
Vânt3km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri