Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Europarlamentar: Informările SRI privind dezinfectanţii trebuie desecretizate

topSecret

SRI-ul este primul interesat să-şi spele numele şi să desecretizeze informaţiile pe care le-a trimis instituţiilor statului, privind infecţiile din spitale, spune europarlamentarul Renate Weber (grupul ALDE din PE).

Renate Weber se arată surprinsă de reacţiile societăţii şi ale clasei politice: "Sinceră să fiu, sunt surprinsă de două aspecte. Pe de o parte, de un fel de aşteptare pe care-l văd ca SRI-ul să ştie tot, să urmărească tot şi să rezolve tot. E o aşteptare profund nesănătoasă şi din partea publicului şi din partea presei şi din partea unor autorităţi, pentru că un stat democratic nu se conduce în felul acesta, nu un serviciu de informaţii trebuie să fie considerat un fel de Alfa şi Omega a ceea ce se întâmplă în acea societate. Sunt surprinsă că există în societatea românească aşteptări uriaşe de la SRI, cu preţul inclusiv al renunţării la orice s-ar chema drepturile noastre. Pe de altă parte, văd într-adevăr o reacţie care cel puţin pe mine mă surprinde profund, a tuturor autorităţilor, e o reacţie pe care am văzut-o la multe instituţii. Cel mai blând termen pe care l-aş găsi în acest moment ar fi acela de bâlbe peste bâlbe".

Eurodeputatul consideră că "nu există nimic care să fie de fapt de interes public şi să nu poată fi făcut public, desecretizat dacă este cazul, pentru că toate aceste instituţii sunt în slujba publicului".

"Eu pot să înţeleg că nu orice este într-o informare care vine de la SRI este menit să ajungă în faţa opiniei publice în general, nu orice, dar asta nu înseamnă că lucrurile care sunt fundamentale, esenţiale, care interesează publicul, ele nu trebuie să fie aduse publicului (...). Ce să înţelegem, că SRI-ul a ştiut ani de zile că avem o bombă cu ceas în toate spitalele din România şi s-a mulţumit doar să trimită nişte informări secrete unor decidenţi politici? SRI-ul este primul interesat, cred eu, să-şi spele numele şi să desecretizeze informaţiile pe care le-a trimis, repet, acele părţi din informaţii care pot fi făcute publice. Poate or fi şi unele aspecte care într-adevăr să ţină de un secret, dar eu nu cred, eu cred că la noi secretomania e un fel de sport naţional, astfel încât nu ştiu dacă chiar atât de multe lucruri nu pot fi dezvăluite", a mai declarat, la RFI, Renate Weber.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că va cere SRI să verifice dacă unele dintre informările Serviciului privind sistemul de sănătate pot fi desecretizate şi date publicului, deşi şeful statului precizase iniţial că nu există nici o soluţie legală pentru ca notele SRI să ajungă la opinia publică.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.