Europarlamentar PNL, propunere în privința legii Big Brother

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 11-01-2015

Actualizat: 11-01-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Europarlamentarul Cristian Buşoi a declarat că România trebuie să urmeze exemplul ţărilor europene în privinţa legislaţiei referitoare la securitatea informatică şi a afirmat că în următoarele săptămâni intenţionează să genereze în Parlament o discuţie pe această temă.

"Voi organiza un eveniment în care să discutăm subiectul foarte tehnic şi în acelaşi timp să vedem şi situaţiile create în ţări europene. În privinţa legislaţiei (referitoare la securitatea informatică - n.r.), trebuie să luăm exemplul ţărilor europene, să ţinem cont de Directiva Europeană, de Decizia Curţii Europene de Justiţie, de ce a spus Curtea Constituţională. Lucrurile trebuie privite foarte tehnic, nu cu prejudecăţi şi nu cu aspecte care nu au legătură cu textul legislativ", a declarat, pentru Agerpres, Cristian Buşoi.


El susţine că trebuie să existe o legislaţie în acest sens, 'cu mandat de la judecător, numai în anumite cazuri clar stabilite de lege legate de terorism sau de încălcarea gravă a legii, dar trebuie să existe acest cadru legislativ, pentru că în acest moment nu există foarte clar care sunt procedurile prin care oamenii pot fi apăraţi'.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri