DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Europarlamentar: România să sesizeze CJUE dacă Austria ne blochează accesul în Schengen

CJUE Curtea

Europarlamentarul Eugen Tomac (PMP) consideră că se întrunesc elementele pentru sesizarea Curții de Justiție a UE în cazul în care Austria blochează aderarea României la spațiul Schengen.

„De ani buni de zile, singura țară care se opunea accesului nostru în spațiul Schengen a fost Olanda. Iată că un efort comun de acțiune românească și europeană a convins decidenții politici din Țările de Jos să își schimbe poziția și, în această săptămână, Haga ne-a dat o veste bună. Olanda susține aderarea noastră. Am avut ceva emoții legate de poziția Suediei, dar și de la Stockholm avem verde. Singura țară care se opune este Austria, aici Guvernul, prin Cancelarul Karl Nehammer și ministrul de Interne Gerhard Karner, tot susțin, în mod absolut incorect, că nu trebuie să fim acceptați în Schengen”, scrie Tomac, duminică, pe Facebook.

„Poziția Austriei este discriminatorie și sperăm că Viena își va revizui, în data de 8 decembrie, decizia și nu ne va bloca. În primul rând, abordarea precum că o țara intrată recent în Uniunea Europeană, cu referire la Croația, este mult mai bine pregătită tehnic decât România, arată că decizia politică are la bază alt raționament decât cel ce ține de criterii obiective privind gestionarea frontierei”, continuă acesta.

El consideră că în cazul în care Guvernul austriac rămâne singurul din Uniunea Europeană care ne blochează în Schengen, atunci România trebuie să sesizeze CJUE, crede Tomac.

„Pe 16 Iunie 2020, CJUE a decis că Austria a încălcat dreptul european când a tăiat alocațiile copiilor proveniți din România și alte state est europene (...) În cazul în care joi, pe 8 decembrie, Austria va fi singurul stat care se va opune cererii noastre de accedere în spațiul Schenghen, consider că se întrunesc toate elementele pentru a formula o nouă trimitere în fața Curții de Justiție a UE - pentru că se încalcă, în mod asumat, Regulamentul 2016/399 cu privire la Codul Uniunii privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane. Nu există niciun motiv temeinic pentru a respinge accederea noastră în spațiul Schengen. În caz de blocaj, răspunsul nostru trebuie să fie pregătit imediat. Eu sigur voi cere Comisiei Europene să apere dreptul european și Regulamentul Schengen în fața unor excese politice, fie ele și din partea Austriei”, a explicat europarlamentarul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.