Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Europarlamentari, actori pentru o zi într-o piesă dedicată drepturilor omului

teatru
Voci din întuneric", proiect amplu care a prins viață sub egida Parlamentului European și care este dedicat respectării drepturilor omului. În prezența unui public numeros, președintele Parlamentului European, Martin Schulz, președintele grupului ALDE, Guy Verhofstadt, și eurodeputata PNL Renate Weber au fost numai câțiva dintre cei care au dat miercuri seară viață acestui proiect, alături de actorii Lena Olin, Dylan Bruno și Dennis Haysbert, atingând teme de la sclavie la activismul de mediu și de la autodeterminare religioasă la participare politică. Autorul scenariului, Ariel Dorfman, s-a bazat pe o serie de mărturii adunate de Kerry Kennedy, președinta Centrului Robert F. Kennedy, timp de doi ani, sub forma unor interviuri cu peste 50 de personalități din toată lumea, veritabili martiri care "spun" lumii întregi, prin vocea personajelor, povestea atrocităților la care au fost supuși în țările de apartenență pentru păcatul de a crede în drepturile și libertățile fundamentale ale ființei umane. Kerry Kennedy a participat la evenimentul care a avut loc la sediul Parlamentului European de la Bruxelles. Martin Schulz a devenit pentru puțin timp Elie Wiesel, scriitor, jurnalist, activist în domeniul drepturilor omului, evreu american supraviețuitor al Holocaustului. Personajele piesei au transmis publicului, prin vocea interpreților, mesaje din partea unor activiști ai drepturilor omului care au reușit să supraviețuiască unor experiențe cumplite și să transforme aceste experiențe în instrumente cu care să se bată mai departe pentru drepturile altora. Unul dintre mesajele piesei a fost acela că a te bate pentru ceilalți este ca și cum ai face-o pentru tine însuți. "Sper că audiența a simțit emoția pe care noi am vrut să o transmitem, fără să dramatizăm mai mult decât este necesar, pentru că, sincer, cred că poveștile de viață ale acestor oameni sunt ele însele extrem de puternice", a declarat Renate Weber la finalul spectacolului. Doi dintre cei care i-au inspirat pe autorii piesei au urcat la final pe scenă, în aplauzele spectatorilor. "Am adus două din personajele acestei piese care trăiesc în realitate și care i-au inspirat pe autorii cărții și ai piesei și apreciază foarte mult faptul că într-o astfel de instituție cum este PE se poate face așa ceva. Pentru că știm cu toții că este o altă modalitate de a vorbi despre drepturile omului, de a le face într-adevăr să ajungă cumva la sufletul celor care până la urmă iau decizii la nivel atât de important", a menționat Renate Weber. Agerpres

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.