Europarlamentarul PSD Gabriela Firea anunță amendamente la viitorul program Erasmus+: „Sprijin financiar adaptat costurilor reale și acces mai mare pentru tinerii din mediile defavorizate”

Article thumbnail

Sursă foto: comunicat

Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a anunțat că a depus o serie de amendamente la viitorul program Erasmus+ pentru perioada 2028-2034, prin care solicită măsuri menite să faciliteze accesul tinerilor la mobilitățile europene, în special al celor proveniți din medii defavorizate sau din zone rurale.

Potrivit acesteia, propunerile vizează adaptarea sprijinului financiar la costurile reale suportate de participanți, astfel încât granturile să acopere cheltuieli precum prima chirie, garanțiile, asigurările, accesul la internet și alte costuri de început. Firea solicită, totodată, ca programul să includă sprijin suplimentar pentru tinerii cu dizabilități, astfel încât aceștia să poată participa la studii fără bariere.

Europarlamentarul PSD propune, de asemenea, ca tinerii cu oportunități reduse să nu fie nevoiți să suporte din surse proprii costurile inițiale ale participării la program și cere fiecărui stat membru să identifice zonele și comunitățile în care Erasmus+ ajunge cel mai puțin, precum satele, orașele mici, regiunile periferice și comunitățile cu venituri reduse.

În același timp, Gabriela Firea susține că informarea privind oportunitățile oferite de Erasmus+ trebuie extinsă dincolo de platformele online și transmisă prin școli, licee, biblioteci, autorități locale, organizații studențești și foști beneficiari ai programului. Ea solicită și colectarea unor date detaliate privind procesul de selecție și participare, pentru a identifica etapele în care potențialii beneficiari renunță sau sunt excluși din program.

Potrivit eurodeputatului, aproximativ 60.000 de români au beneficiat anul trecut de programul Erasmus+, însă doar doi din zece participanți provin din mediul rural, iar aproximativ un sfert sunt din familii cu venituri mici și medii.

Gabriela Firea citează și concluziile unui studiu realizat pentru Comisia pentru Cultură și Educație (CULT) a Parlamentului European, din care face parte. Conform datelor prezentate, 58% dintre participanții români la Erasmus+ provin din mediul urban, 22% din mediul rural, 25% din familii cu venituri sub medie, iar 38% au părinți care nu au urmat studii universitare.

„Nu pot accepta ca accesul la educația europeană să țină cont de resursele financiare ale familiei și cred că toți tinerii români merită o șansă reală la acest program”, a transmis europarlamentarul.

Gabriela Firea a precizat că va susține aceste modificări în cadrul dezbaterilor privind viitorul program Erasmus+, urmând ca Parlamentul European să se pronunțe asupra noii forme a programului în cursul acestei toamne.

Google News
București
Temperatură13°C
Noros
România
Vânt0km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri