Eva Kaili e pusă sub acuzare în alt dosar uriaș, de fraudare a bugetului UE! Parlamentul European o lasă fără imunitate

Autor: Redactia Stiripesurse.ro

Publicat: 07-02-2024

Actualizat: 07-02-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Parlamentul European i-a ridicat marţi imunitatea fostei sale vicepreşedinte Eva Kaili, deschizând calea unei anchete privind presupusa implicare a eurodeputatei într-un caz de fraudă în dauna bugetului UE, relatează Reuters.

Dosarul de fraudă este separat de scandalul de corupţie, numit "Qatargate", în care este implicată şi politiciana elenă.

Raportul care a fost supus la vot precizează că în dosarul de fraudă Kaili este acuzată ca a cheltuit în mod fraudulos între 120.000 şi 150.000 de euro din banii publici.

Dacă va fi găsită vinovată, ea riscă o pedeapsă de la 5 la 15 ani de închisoare conform legislaţiei elene.

Biroul avocatului lui Kaili, Spyros Pappas, nu a răspuns imediat la o solicitare de declaraţii din partea Reuters, însă Pappas a declarat, înainte de vot, pentru publicaţia Politico că va demara acţiuni în justiţie dacă va fi ridicată imunitatea Evei Kaili.

El a afirmat pentru publicaţia americană că posibilitatea ca Eva Kaili să poată executa o pedeapsă cu închisoarea pe baza rezultatului anchetei este "în această etapă destul de prematură şi nefondată".

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri