Eva Tofalvi, sportiva română cu cele mai multe prezenţe la Jocurile Olimpice de iarnă, a declarat, miercuri, că la PyeongChang îi va fi greu împotriva competitoarelor tinere, dar are "un pic mai multă minte" şi va încerca să profite de acest lucru. Ea a menţionat că nu visa să ajungă la şase participări la JO. "M-am calificat foarte greu, a fost şi foarte grea calificarea. Dar până la urmă, totul este posibil. Cu o tragere bună, să mai greşească şi celelalte fete, vedem. Comparând cu ediţiile trecute, pentru că au mai trecut anii, sunt fete de 20 de ani care fug foarte tare. O să fie greu. Dar am un pic mai multă minte şi o să încerc să folosesc partea aceasta. Obiectivul meu... nu ştiu ce să zic, pentru că este greu, top 20, nu ştiu, orice este posibil. În sportul nostru au mai ieşit campioni europeni la care nu se aştepta nimeni. Nu e uşor să fii veteran când vezi fetele acestea fără niciun rid. Eu sper ca a şaptea participare la Jocurile Olimpice să nu mă prindă tot ca sportiv, pentru că ar fi ceva în neregulă. Eu nici nu am visat să ajung la şase participări, am zis că o să renunţ dinainte de Soci şi totuşi mă văd aici", a spus Tofalvi.
Eva Tofalvi a precizat că speră ca sporturile de iarnă să aibă viitor. "Poate vor dori şi alţi copii să practice sporturile de iarnă. Părerea mea este că trebuie să promovăm şi alte sporturi în afară de fotbal şi poate vom avea şi campioni olimpici. E greu să dai un prognostic când vom câştiga o medalie pentru că noi nu suntem o ţară care să investim în sporturile de iarnă. Dar poate săptămâna viitoare, cine ştie, la Jocurile Olimpice se întâmplă mereu surprize", a adăugat Tofalvi.
Biatlonista Eva Tofalvi a obţinut în această lună calificarea la Jocurile Olimpice de iarnă de la Pyeongchang. Pentru Tofalvi va fi a şasea participare la Jocurile Olimpice, după ce ea a concurat şi la ediţiile din 1998, 2002, 2006, 2010 şi 2014, conform news.ro.