Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Evan Ndicka va fi externat

asroma.it
AS Roma

Fotbalistul echipei AS Roma, Evan Ndicka, care s-a prăbuşit pe teren, duminică, la Udinese, iar după alte analize se pare că este aproape de a fi externat din spital, potrivit news.ro

Potrivit La Gazzetta dello sport, ultimele teste efectuate în această dimineaţă au fost foarte pozitive. Fostul jucător de la Auxerre a fost în mod clar luat în considerare pentru o externare rapidă din spitalul din Udine.

Fundaşul central al oaspeţilor a fost văzut cum îşi duce mâna la piept, de două ori, apoi s-a prăbuşit pe gazon, în minutul 70. Arbitrul Pairetto a oprit meciul imediat şi a permis medicilor să intre pe teren. Ivorianul de origine franceză a fost scos cu targa de pe teren, conştient, el făcând semne publicului că este în ordine. Antrenorul Romei, Daniele de Rossi a mers la Ndickla pentru a se asigura de starea acestuia, apoi au avut loc discuţii între el, arbitru şi Cioffi, antrenorul lui Udinese. Cum jucătorii celor două echipe erau şi ei destul de surescitaţi, s-a luat decizia ca meciul să fie suspendat definitiv, la scorul de 1-1, înregistrat în momentul incidentului.

Evan Ndicka (24 de ani) a fost transportat la Spitalul Santa Maria della Misericordia. După ultimele informaţii, neoficiale, se pare că a fost vorba de un preinfarct.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.