Eveniment ISTORIC: Papa Francisc vine în România

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 15-05-2015

Actualizat: 15-05-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Președintele Klaus Iohannis a efectuat o vizită la Vatican, ocazie cu care i-a adresat Papei Francisc o invitație în România. Deocamdată nu s-a stabilit momentul vizitei, dar acesta ar putea avea loc în 2018, spunea președintele Iohannis la plecare.

”Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a fost primit în audienţă în această dimineață de către Sanctitatea Sa Papa Francisc, după care s-a întâlnit cu Eminenţa Sa Cardinalul Pietro Parolin, Secretar de Stat. 

În cursul acestor întâlniri deosebit de cordiale, care au avut loc în ziua aniversării a exact 25 de ani de la restabilirea relaţiilor diplomatice, au fost discutate relaţiile dintre România şi Sfântul Scaun. De ambele părți a fost exprimată satisfacția deosebită cu privire la caracterul excelent în care s-au dezvoltat aceste relații în ultimii 25 de ani. S-a reafirmat, totodată, interesul reciproc pentru dezvoltarea în continuare a dialogului și a cooperării bilaterale, cu accent pe domenii precum promovarea libertăţii religioase, dialogul interreligios şi combaterea fundamentalismului. A avut loc, de asemenea, şi un schimb de opinii pe teme internaţionale de actualitate.

Președintele României i-a adresat Sanctității Sale invitația de a vizita România. Invitația a fost acceptată cu plăcere, data vizitei urmând a fi convenită ulterior pe canale diplomatice”, arată Administrația Prezidențială.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri