Bill şi Melinda Gates, care au divorţat în august, s-au reîntâlnit în acest sfârşit de săptămână la New York la nunta fiicei lor cea mare, Jennifer, cu omul de afaceri egiptean, Nayel Nassar, relatează EFE, potrivit Agerpres.
Mândrii, părinţii au defilat alături de fiica lor la ceremonie şi la petrecerea care a avut loc sâmbătă 16 octombrie la ferma North Salem, în valoare de 16 milioane de dolari, pe care i-au dăruit-o lui Jennifer când a absolvit Medicina şi care în ultimele două săptămâni a fost amplu transformată pentru a găzdui acest eveniment.
Pentru festivitate s-au ridicat pe gazon mai multe instalaţii cu pereţi din sticlă, decoraţi cu hortensii şi alte plante.
Structura principală de formă circulară semăna cu o grădină botanică, a informat duminică ziarul New York Post, care în ultimele zile a publicat mai multe imagini de la pregătirea festivităţilor. Potrivit informaţiilor, soţii Gates ar fi cheltuit 2 milioane de dolari pentru a pregăti nunta de vis a fiicei lor cea mare.
Jennifer şi Nayel Nassar şi-au rostit jurămintele de credinţă vineri seară, într-o ceremonie musulmană care s-a desfăşurat înaintea nunţii care a avut loc sâmbătă, şi la care au participat peste 300 de invitaţi. Formaţia Coldplay şi cântăreţul de muzică folk Harry Hudson au fost invitaţi să cânte la nuntă.
Jennifer, care practică echitaţia la fel ca şi soţul său, a purtat o rochie de mireasă din dantelă, cu mâneci lungi, creată de designerul Vera Wang. Ea i-a rugat pe Bill şi Melinda - care au divorţat vara aceasta după 27 de ani de căsătorie - să o conducă împreună la altar.
Mireasa a fost surprinsă de paparazzi alături de mire şi de domnişoarele sale de onoare, care au purtat rochii lungi de culoare verde. Jennifer a avut părul prins la spate, o rochie lungă şi vaporoasă şi un buchet de flori albe asortat.
Jennifer şi Nayel formează un cuplu din anul 2017. Ea a anunţat logodna în anul 2020, când a postat pe Instagram o fotografie realizată în timp ce Nassar o cerea în căsătorie, într-o vacanţă la schi.
Mirele, în vârstă de 30 de ani, este om de afaceri, campion de echitaţie la sărituri peste obstacole şi absolvent al Universităţii Standford. S-a născut la Chicago, dar şi-a petrecut copilăria în Kuweit, unde părinţii săi deţin o firmă de design şi arhitectură. În 2009, s-a mutat cu familia în California, iar averea lui este estimată la 100 de milioane de dolari.
Jennifer, 25 de ani, este cea mai mare dintre cei trei copii ai cuplului Bill şi Melinda Gates. Mai are o soră pe nume Phoebe Adele Gates, de 19 ani, şi un frate pe nume Rory John Gates, în vârstă de 23 de ani.
Eveniment la New York - Fiica lui Bill Gates s-a căsătorit într-o ceremonie musulmană
Explorează subiectul
Articole Similare

211
USR deschide anul cu un conflict simbolic la TVR: „Televiziunea românilor”, sloganul care l-a deranjat pe șeful Radio România
211

408
Descoperire majoră în lupta cu Alzheimer. Mecanism ascuns al creierului, identificat de oamenii de știință: cum pot fi eliminate plăcile amiloide
408

403
'Profundă durere' - Patriarhul Daniel, reacție după tragedia care a zguduit Elveția în noaptea de Revelion: rugăciuni pentru victime
403

467
De ce renunțăm ușor la rezoluțiile de Anul Nou: În creier se întâmplă un fenomen 'ciudat', înainte să intrăm în luna februarie
467

1.598
Xi Jinping: 'Reunificarea cu Taiwanul este de neoprit'. Mesaj dur transmis după mega-exercițiile militare din jurul insulei
1.598

1.677
„Profetul potopului”, arestat după ce profeția de Crăciun nu s-a împlinit - De la arca virală, la custodia poliției
1.677

6.703
Omul care a negociat aderarea României la UE propune un nou proiect de țară: „Cine nu și-ar dori?”
6.703

2.413
Bucurie transformată în coșmar: au câștigat 34 de milioane de euro la „El Gordo”, dar nu își pot lua banii. O eroare lasă zeci de săteni fără premiul mult visat
2.413

3.423
Controversata Andrea Chiș demisionează din funcția universitară. Fosta judecătoare s-a pensionat acum trei ani
3.423

1.842
'Coșmar' de Anul Nou în Elveția: 40 de morți și peste 100 de răniți. Un român s-ar putea afla printre victime (surse)
1.842

2.925
Europa, pe un butoi de pulbere: Cinci crize care pot zgudui continentul în 2026
2.925

4.093
Donald Trump ia mai multe pastile decât îi sunt recomandate. Motivul halucinant pentru care nu ascultă de medici
4.093

1.924
Rușii scot mai mulți bani din buzunare ca să susțină războiul cu Ucraina: Putin a decis să crească TVA-ul
1.924

















Comentează