Peste 60 de evenimente au fost organizate în anul 2025 de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Harghita, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean Harghita.
Potrivit unui comunicat transmis de Biroul de Presă al Consiliului Judeţean Harghita, instituţia şi-a concentrat activitatea pe documentarea, conservarea şi promovarea patrimoniului cultural local, "având ca obiectiv consolidarea identităţii culturale regionale şi facilitarea accesului comunităţii la cultură".
Evenimentele Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Harghita au fost structurate pe mai multe direcţii, respectiv festivaluri şi manifestări de amploare, expoziţii etnografice şi de artă tradiţională, programe editoriale şi lansări de carte, activităţi educaţionale, ateliere meşteşugăreşti, precum şi realizarea de producţii audiovizuale cu tematică etnografică, scrie Agerpres.
"Numărul total al evenimentelor organizate în 2025 a depăşit 60 de activităţi culturale, dintre care aproximativ 15 festivaluri şi evenimente majore, peste 20 de expoziţii ţi prezentări publice, circa 15 programe educaţionale şi ateliere, respectiv peste zece lansări de carte, proiecţii şi alte evenimente editoriale. Printre manifestările de referinţă s-au numărat Festivalul Siculus, Zilele Ţinutului Secuiesc şi Festivalul Dansului Popular din Transilvania, evenimente care au reunit mii de participanţi şi au contribuit la promovarea valorilor tradiţionale ale judeţului", se arata în comunicatul citat.
Conform estimărilor Centrului, numărul total al participanţilor la activităţile organizate în 2025 a depăşit 80.000 de persoane, incluzând atât publicul prezent la evenimente, cât şi pe cei care au accesat conţinuturile culturale prin intermediul platformelor online.
Publicul ţintă a fost format din copii, tineri, familii, cadre didactice, specialişti din domeniul cultural şi publicul larg interesat de tradiţii şi identitate locală.
"Potrivit managerului Bartalis Izabella, printre priorităţile instituţiei s-au numărat diversificarea programelor culturale, creşterea calităţii acestora, extinderea colaborărilor instituţionale la nivel judeţean, naţional şi internaţional, precum şi atragerea publicului tânăr şi formarea unui public fidel pentru cultura tradiţională. Un accent deosebit a fost pus pe dezvoltarea comunicării online şi pe creşterea vizibilităţii instituţiei prin parteneriate media ", se arată în comunicatul citat.
Totodată, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Harghita a gestionat proiectele culturale din zona Odorhei, 30 de iniţiative primind finanţare în valoare totală de 372.000 de lei.
Printre proiectele finanţate se numără "Pe urmele valorilor de pe valea Goagiu", "Campionatul de slam poetry" sau Festivalul de teatru contemporan "dramaMA".
"Prin evenimentele şi programele sale, Centrul continuă să fie un actor esenţial în dezvoltarea culturală a judeţului Harghita, oferind comunităţii repere de identitate, continuitate şi dialog între trecut, prezent si viitor", mai menţionează sursa citată.





























Comentează