Roşia Montană va găzdui în perioada 21-23 iunie un eveniment sportiv, ecologic şi socio-cultural organizat de Asociaţia Pachamama România, Roşia Montană Marathon, prin care este promovat proiectul Drepturilor Naturii, ce vizează recunoaşterea naturii localităţii din Apuseni ca fiinţă vie cu drepturi juridice.
"Depăşind statutul de simplu concurs sportiv, evenimentul organizat de Asociaţia Pachamama România a devenit un simbol al luptei pentru conservarea naturii şi a valorilor locale, promovând un stil de viaţă activ şi responsabil", se arată într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES.
Iubitorii de alergare montană vor avea parte de trei curse, respectiv Maraton (42,16 kilometri), Semimaraton (25,2 kilometri) şi Crosul de 11 kilometri, ale căror trasee străbat peisaje care dezvăluie comori naturale precum Piatra Corbului, Masivul Cârnic, Tăul Mare, Valea Cornei şi Detunata Golaşa.
Celor mici le este destinată Cursa Copiilor, sub îndrumarea cercetaşilor din Roşia Montană
Cei care preferă să descopere Roşia Montană la pas pot participa la Drumeţia Interconectivităţii (7 kilometri), care acoperă cele mai spectaculoase obiective ale zonei.
"Roşia Montană Marathon ţinteşte mai departe decât competiţia şi performanţa sportivă, devenind un avocat al naturii. Prin acest eveniment, Asociaţia Pachamama România promovează proiectul Drepturilor Naturii, ce vizează recunoaşterea naturii Roşiei Montane ca fiinţă vie cu drepturi juridice. Roşia Montană a fost aleasă să stea în centrul acestui proiect, în calitate de ţinut plin de semnificaţii, punct de renaştere a conştiinţei ecologice din România", precizează organizatorii.
De asemenea, alergătorii sunt invitaţi să susţină proiecte precum Cercetaşii Roşia Montană, Made în Roşia Montană şi Adoptă o casă, contribuind la dezvoltarea sustenabilă a zonei.
Totodată, o parte din suma obţinută din taxele de participare este direcţionată către Şcoala Gimnazială "Simion Balint" din Roşia Montană, sprijinind educaţia elevilor.
"Roşia Montană Marathon pune în valoare bogata cultură a zonei, oferind un program artistic divers. Spectatorii se pot bucura de concerte ale unor artişti renumiţi din România şi străinătate, piese de teatru, tururi ghidate ale obiectivelor turistice şi proiecţii de film. Tradiţiile locale sunt celebrate prin târguri de produse artizanale şi ecologice, unde participanţii pot descoperi gusturi autentice şi suveniruri unice", se mai arată în comunicat.
Participanţii pot găsi cazare în gospodăriile localnicilor sau în zonele special amenajate pentru camping
Peisajul cultural minier Roşia Montană a fost înscris în 27 iulie 2021 în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, fiind recunoscută astfel valoarea universală excepţională a acestuia.
În subteranul Roşiei Montane se găsesc peste 150 kilometri de galerii, în adâncul celor patru masive muntoase. Aici, a fost documentat cel mai vast sistem de exploatare minieră auriferă de epocă romană cunoscut până în prezent (7 kilometri), dar şi un amplu sistem de exploatare de epocă modernă (sec. XVII-XVIII) realizat cu praf de puşcă (10 kilometri), completat de exploatările cu dinamită (53 de kilometri) de epocă contemporană (sec. XIX-XX).
Specialiştii susţin că minele de la Roşia Montană au fost exploatate cu 150 de ani înainte de ocuparea Daciei de către romani.
Comentează