Evghenia Medvedeva a avut coronavirus: Am avut plămânii foarte afectaţi

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 10-12-2020

Actualizat: 10-12-2020

Article thumbnail

Sursă foto: https://www.thestar.com/sports/skating/2018/05/07/russian-figure-skater-evgenia-medvedeva-chooses-canadian-coach-brian-orser.html

Sportiva rusă Evghenia Medvedeva, dublă campioană mondială la patinaj artistic, a declarat că a avut coronavirus, ea precizând că a fost spitalizată, plămânii fiindu-i afectaţi, relatează rt.com, potrivit news.ro.

“Toamna am suferit o accidentare din cauza căreia nu m-am putut antrena o lună. Am petrecut mult timp în spital înainte să încep să mă simt bine.

Însă imediat după ce mi-am reluat antrenamentele normale, m-am infectat. Nu m-am antrenat în noiembrie şi la începutul lui decembrie din cauza bolii.

Citește și: SURSE BREAKING Unul dintre arestații preventiv pentru corupția din spitalele Covid, ARE COVID - Este internat sub pază DNA și se cere ACASĂ pentru tratament

Am fost spitalizată pentru că plămânii mei erau foarte afectaţi. Acum mă simt mai bine, dar am revenit pe gheaţă abia în 8 decembrie”, a spus spirtiva.

Medvedeva a câştigat titlul mondial la patinaj artistic în 2016 şi în 2017, iar în 2019 a obţinut bronzul mondial. La Campionatul European, ea a urcat pe prima treaptă a podiumului în 2016 şi în 2017, iar în 2018 a obţinut argintul.

Evghenia Medvedeva a participat şi la Jocurile Olimpice în 2018, ea obţinând medalia de argint.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri