Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Evoluții mixte ale burselor din întreaga lume: Tendința preponderentă a fost cea de creștere

bursa

Bursa de pe Wall Street a deschis şedinţa de joi în creştere, după ce SUA şi China au convenit să poarte discuţii la nivel ministerial în luna octombrie pentru soluţionarea disputelor comerciale, potrivit Agerpres.

Indicele Dow Jones Industrial Average s-a apreciat cu 0,94%, ajungând la valoarea de 26.603,15 puncte, în creştere cu 247,68 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Indicele Standard and Poor's 500 s-a apreciat cu 0,78%, ajungând la valoarea de 2.960,60 puncte, în creştere cu 22,82 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Citește și: Teodorovici declară! ‘Cred că este o dovadă de iresponsabilitate’

Indicele Nasdaq s-a apreciat cu 1,06%, ajungând la valoarea de 8.061,29 puncte, în creştere cu 84,41 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Londra - Bursa de la Londra a deschis şedinţa de joi în scădere cu 0,1%, indicele principal FTSE-100 a ajuns la valoarea de 7.306,38 puncte, în scădere cu 4,88 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite AFP.

Frankfurt - Bursa de la Frankfurt a deschis şedinţa de joi în creştere cu 0,77%, indicele principal DAX 30 a ajuns la valoarea de 12.117,90 puncte, în creştere cu 92,86 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite AFP.

Paris - Bursa de la Paris a deschis şedinţa de joi în creştere cu 0,64%, indicele principal CAC 40 a ajuns la valoarea de 5.567,59 puncte, în creştere cu 35,52 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite AFP.

Budapesta - Cursul oficial al Băncii Centrale a Ungariei valabil pentru ziua de vineri este de 298,51 forinţi pentru un dolar, în creştere faţă de un curs de 298,42 forinţi, joi, transmite MTI. Moneda euro este cotată la 329,50 forinţi, în creştere faţă de 328,50 forinţi, joi, iar un leu românesc este cotat la 69,69 forinţi, în creştere faţă de 69,48 forinţi, joi.

Citește și: Noi declarații făcute d Dan Barna! ‘Acest guvern nu mai are legitimitate’

Tokyo - Bursa japoneză a închis şedinţa de joi în creştere cu 2,12%, indicele principal Nikkei-225 a ajuns la valoarea de 21.085,94 puncte, în creştere cu 436,80 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Kyodo.

Seul - Bursa sud-coreeană a încheiat şedinţa de joi în creştere cu 1,16%, indicele principal Kospi a ajuns la valoarea de 2.004,75 puncte, în creştere cu 16,22 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Yonhap.

Shanghai - Bursa din Shanghai a închis şedinţa de joi în creştere cu 0,96%, indicele Shanghai Composite a ajuns la valoarea de 2.985,86 puncte, în creştere cu 28,45 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.

Hong Kong - Bursa din Hong Kong a închis şedinţa de joi în scădere uşoară cu 0,03%, indicele Hang Seng a ajuns la valoarea de 26.515,53 puncte, în scădere cu 7,70 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.

Singapore - Bursa din Singapore a încheiat şedinţa de joi în creştere cu 0,53%, indicele Straits Times a ajuns la valoarea de 3.147,06 puncte, în creştere cu 16,49 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.