Evoluţii financiar-bancare şi bursiere: Bursa de pe Wall Street a închis şedinţa de luni în scădere
Bursa japoneză a închis şedinţa de marţi în scădere cu 1,37%, pe fondul declinului acţiunilor din domeniul tehnologiei, transmite Kyodo. Indicele principal Nikkei-225 a ajuns la valoarea de 32.775,82 puncte, în scădere cu 455,45 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, conform Agerpres.
Seul - Bursa sud-coreeană a încheiat şedinţa de marţi în scădere cu 0,82%, indicele principal Kospi a ajuns la valoarea de 2.494,28 puncte, în scădere cu 20,67 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Yonhap.
Shanghai - Bursa din Shanghai a închis şedinţa de marţi în scădere cu 1,67%, indicele Shanghai Composite a ajuns la valoarea de 2.972,30 puncte, în scădere cu 50,62 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.
New York - Bursa de pe Wall Street a închis şedinţa de luni în scădere, investitorii aşteptând publicarea datelor privind şomajul, transmite Reuters. Indicele Dow Jones Industrial Average s-a depreciat cu 0,11%, ajungând la valoarea de 36.204,44 puncte, în scădere cu 41,06 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Indicele Standard and Poor's 500 s-a depreciat cu 0,54%, ajungând la valoarea de 4.569,78 puncte, în scădere cu 24,85 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Indicele Nasdaq s-a depreciat cu 0,84%, ajungând la valoarea de 14.185,49 puncte, în scădere cu 119,54 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
La bursa New York Mercantile Exchange (Nymex), cotaţia barilului de petrol 'light sweet crude' cu livrare în luna ianuarie a scăzut cu 1,03 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 73,04 dolari.
Londra - Bursa de la Londra a închis şedinţa de luni în scădere cu 0,22%, indicele principal FTSE-100 a ajuns la valoarea de 7.512,96 puncte, în scădere cu 16,39 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.
La bursa ICE Futures, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului cu livrare în luna februarie a scăzut cu 0,85 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 78,03 dolari.
Frankfurt - Bursa de la Frankfurt a închis şedinţa de luni în creştere cu 0,04%, indicele principal DAX 40 a ajuns la valoarea de 16.404,76 puncte, în creştere cu 7,24 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.
Paris - Bursa de la Paris a închis şedinţa de luni în scădere cu 0,18%, indicele principal CAC 40 a ajuns la valoarea de 7.332,59 puncte, în scădere cu 13,56 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.
Budapesta - Cursul oficial al Băncii Centrale a Ungariei valabil pentru ziua de marţi este de 349,12 forinţi pentru un dolar, în creştere faţă de un curs de 348,84 forinţi, vineri, transmite MTI. Moneda euro este cotată la 379,67 forinţi, în scădere faţă de un curs de 380,17 forinţi, vineri, iar un leu românesc este cotat la 76,42 forinţi, în scădere faţă de un curs de 76,49 forinţi, vineri.
Bursa din Budapesta a închis şedinţa de luni în creştere cu 0,86%, indicele BUX a ajuns la valoarea de 58.509,85 puncte. Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 9 miliarde de forinţi (23,8 milioane de euro).
Comentează