DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Evoluţii financiar-bancare şi bursiere din întreaga lume

news.ro
bursă

Bursa de pe Wall Street a deschis şedinţa de luni în scădere, pe fondul declinului acţiunilor din domeniul tehnologiei, transmite Reuters. Indicele Dow Jones Industrial Average s-a depreciat cu 1,13%, ajungând la valoarea de 35.820,56 puncte, în scădere cu 411,10 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Indicele Standard and Poor's 500 s-a depreciat cu 1,53%, ajungând la valoarea de 4.605,36 puncte, în scădere cu 71,67 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Indicele Nasdaq s-a depreciat cu 2,18%, ajungând la valoarea de 14.609,80 puncte, în scădere cu 326,10 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, potrivit Agerpres.ro.

Londra - Bursa de la Londra a deschis şedinţa de luni în scădere cu 0,08%, indicele principal FTSE-100 a ajuns la valoarea de 7.478,95 puncte, în scădere cu 6,33 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

Frankfurt - Bursa de la Frankfurt a deschis şedinţa de luni în scădere cu 0,11%, indicele principal DAX 40 a ajuns la valoarea de 15.930,30 puncte, în scădere cu 17,44 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

Paris - Bursa de la Paris a deschis şedinţa de luni în scădere cu 0,09%, indicele principal CAC 40 a ajuns la valoarea de 7.212,83 puncte, în scădere cu 6,65 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

Budapesta - Cursul oficial al Băncii Centrale a Ungariei valabil pentru ziua de marţi este de 315,95 forinţi pentru un dolar, în scădere faţă de un curs de 317,60 forinţi, luni, transmite MTI. Moneda euro este cotată la 357,88 forinţi, în scădere faţă de un curs de 359,36 forinţi, luni, iar un leu românesc este cotat la 72,38 forinţi, în scădere faţă de un curs de 72,69 forinţi, luni.

Tokyo - Bursa japoneză este închisă luni datorită unei sărbători publice, transmite Kyodo.

Seul - Bursa sud-coreeană a încheiat şedinţa de luni în scădere cu 0,95%, indicele principal Kospi a ajuns la valoarea de 2.926,72 puncte, în scădere cu 28,17 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Yonhap.

Shanghai - Bursa din Shanghai a închis şedinţa de luni în creştere cu 0,39%, indicele Shanghai Composite a ajuns la valoarea de 3.593,52 puncte, în creştere cu 13,98 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.

Hong Kong - Bursa din Hong Kong a încheiat şedinţa de luni în creştere cu 1,08%, indicele Hang Seng a ajuns la valoarea de 23.746,54 puncte, în creştere cu 253,16 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.

Singapore - Bursa din Singapore a încheiat şedinţa de luni în creştere cu 0,68%, indicele Straits Times a ajuns la valoarea de 3.227,05 puncte, în creştere cu 21,79 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.