Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Evoluţii financiar-bancare şi bursiere din întreaga lume

BVB
BVB Bursa de la Bucuresti

Bursa de pe Wall Street a deschis şedinţa de miercuri în creştere, după ce american al Comerţului a anunţat miercuri că indicele preţurilor de consum a urcat cu 7%, în linie cu estimările analiştilor, transmite Reuters. Indicele Dow Jones Industrial Average s-a apreciat cu 0,23%, ajungând la valoarea de 36.336,16 puncte, în creştere cu 84,14 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Indicele Standard and Poor's 500 s-a apreciat cu 0,33%, ajungând la valoarea de 4.728,59 puncte, în creştere cu 15,52 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Indicele Nasdaq s-a apreciat cu 0,72%, ajungând la valoarea de 15.263,10 puncte, în creştere cu 109,65 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, potrivit Agerpres.ro.

Londra - Bursa de la Londra a deschis şedinţa de miercuri în creştere cu 0,77%, indicele principal FTSE-100 a ajuns la valoarea de 7.549,15 puncte, în creştere cu 57,78 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

Frankfurt - Bursa de la Frankfurt a deschis şedinţa de miercuri în creştere cu 0,34%, indicele principal DAX 40 a ajuns la valoarea de 15.995,75 puncte, în creştere cu 53,94 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

Paris - Bursa de la Paris a deschis şedinţa de miercuri în creştere cu 0,44%, indicele principal CAC 40 a ajuns la valoarea de 7.214,78 puncte, în creştere cu 31,40 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

Budapesta - Cursul oficial al Băncii Centrale a Ungariei valabil pentru ziua de joi este de 313,26 forinţi pentru un dolar, în scădere faţă de un curs de 315,33 forinţi, miercuri, transmite MTI. Moneda euro este cotată la 356,11 forinţi, în scădere faţă de un curs de 357,39 forinţi, miercuri, iar un leu românesc este cotat la 72,02 forinţi, în scădere faţă de un curs de 72,28 forinţi, miercuri.

Tokyo - Bursa japoneză a încheiat şedinţa de miercuri în creştere cu 1,92%, pe fondul avansului acţiunilor din domeniul mineritului şi transportului maritim, transmite Kyodo. Indicele principal Nikkei-225 a ajuns la valoarea de 28.765,66 puncte, în creştere cu 453,18 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Seul - Bursa sud-coreeană a încheiat şedinţa de miercuri în creştere cu 1,54%, indicele principal Kospi a ajuns la valoarea de 2.972,48 puncte, în creştere cu 45,10 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Yonhap.

Shanghai - Bursa din Shanghai a închis şedinţa de miercuri în creştere cu 0,84%, indicele Shanghai Composite a ajuns la valoarea de 3.597,43 puncte, în creştere cu 29,99 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.

Hong Kong - Bursa din Hong Kong a încheiat şedinţa de miercuri în creştere cu 2,79%, indicele Hang Seng a ajuns la valoarea de 24.402,17 puncte, în creştere cu 663,11 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.

Singapore - Bursa din Singapore a încheiat şedinţa de miercuri în creştere cu 0,27%, indicele Straits Times a ajuns la valoarea de 3.254,98 puncte, în creştere cu 8,61 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.