Bursa japoneză a închis şedinţa de joi în scădere cu 0,51%, pe fondul diminuării speranţelor privind adoptarea de noi măsuri de stimulare a economiei SUA, transmite Kyodo. Indicele principal Nikkei-225 a ajuns la valoarea de 23.507,23 puncte, în scădere cu 119,50 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, notează Agerpres.
Seul - Bursa sud-coreeană a încheiat şedinţa de joi în scădere cu 0,60%, indicele principal Kospi a ajuns la valoarea de 2.361,21 puncte, în scădere cu 19,27 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Yonhap.
New York - Bursa de pe Wall Street a deschis şedinţa de miercuri în scădere, pe fondul declinului acţiunilor Amazon şi Microsoft, transmite Reuters. Indicele Dow Jones Industrial Average s-a depreciat cu 0,58%, ajungând la valoarea de 28.514 puncte, în scădere cu 165,81 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Indicele Standard and Poor's 500 s-a depreciat cu 0,66%, ajungând la valoarea de 3.488,67 puncte, în scădere cu 23,26 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Indicele Nasdaq s-a depreciat cu 0,80%, ajungând la valoarea de 11.768,73 puncte, în scădere cu 95,17 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
La bursa New York Mercantile Exchange (Nymex), cotaţia barilului de petrol 'light sweet crude' cu livrare în luna noiembrie a crescut cu 0,84 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 41,04 dolari.
Londra - Bursa de la Londra închis şedinţa de miercuri în scădere cu 0,58%, indicele principal FTSE-100 a ajuns la valoarea de 5.935,06 puncte, în scădere cu 34,65 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.
La bursa ICE Futures, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului cu livrare în luna decembrie a crescut cu 0,87 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 43,32 dolari.
Frankfurt - Bursa de la Frankfurt a închis şedinţa de miercuri în creştere cu 0,07%, indicele principal DAX 30 a ajuns la valoarea de 13.028,06 puncte, în creştere cu 9,07 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.
Paris - Bursa de la Paris a închis şedinţa de miercuri în scădere cu 0,12%, indicele principal CAC 40 a ajuns la valoarea de 4.941,66 puncte, în scădere cu 5,95 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.
Budapesta - Cursul oficial al Băncii Centrale a Ungariei valabil pentru ziua de joi este de 309,68 forinţi pentru un dolar, în creştere faţă de un curs de 304,23 forinţi, miercuri, transmite MTI. Moneda euro este cotată la 363,59 forinţi, în creştere faţă de 358,81 forinţi, miercuri, iar un leu românesc este cotat la 74,57 forinţi, în creştere faţă de 73,61 forinţi, miercuri.
Bursa din Budapesta a închis şedinţa de miercuri în creştere cu 0,52%, indicele BUX a ajuns la valoarea de 33.496,67 puncte. Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 5,9 miliarde de forinţi (16,4 milioane euro).
Evoluţii financiar-bancare şi bursiere
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

1.322
Situația salariilor în România la începutul anului 2026: Salarii în scădere pentru patru județe - Harta
1.322

873
România nu riscă penurie alimentară. Analiza unui expert: piața reacționează speculativ, nu structural
873

2.139
Ministerul Economiei, condus de Irineu Darău, "sparge" o sumă uriașă pentru servicii de curăţenie
2.139

2.542
Nuclearelectrica vrea să intre puternic pe piață: Decizia luată de societatea națională
2.542

138
Turcia începe producția de kituri de ghidare laser într-o nouă fabrică
138

27.610
FAN Courier a închis complet toate agențiile din România: Niciun sediu nu va mai fi disponibil
27.610

53
Bursa de la Bucureşti a câştigat peste 15 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
53

5.253
Încă o lovitură pentru continentul nostru: Europa își pierde supremația farmaceutică în fața 'cleștelui' format de SUA și China
5.253

243
Încrederea consumatorilor americani atinge cel mai scăzut nivel din toate timpurile
243

218
Pentru prima oară în ultimii 10 ani, România a înregistrat o scădere a importurilor de fructe și legume
218

3.246
Paradoxul crizei din Orientul Mijlociu: Zborurile către destinațiile exotice, mai ieftine decât Italia
3.246

2.601
Scumpirea metroului: când angajații plătesc pentru eșecurile sistemului
2.601

5.292
Decizie de impact: Iranul a permis primelor 3 petroliere să treacă prin Strâmtoarea Ormuz / FOTO
5.292
















Comentează