Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Excepția din 'ordonanța austerității': Guvernul dă primul semnal de pace către profesori

Guvern

Guvernul României a aprobat, miercuri, Memorandumul pentru deblocarea posturilor din Educație, astfel că vor putea fi organizate concursuri pentru ocuparea unor funcții vacante sau temporar vacante.

Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a declarat, miercuri, că a fost adoptat Memorandumul pentru deblocarea posturilor din educație, conform Mediafax.

„Este o decizie importantă și necesară, în contextul în care așa cum am anunțat, la fel ca și anul trecut, acordăm respectul cuvenit unor domenii atât de importante, precum educația or sănătatea, prin derogare de la regulile prin care Executivul a stabilit să țină sub control cheltuielile bugetare, eliminând o serie întreagă de cheltuieli publice în efortul de a reuși menținerea sub control a deficitului în țintele pe care Guvernul și le-a asumat. Așadar, pentru educație, pentru sănătate, sunt exceptate și aceste reguli nu se aplică în ceea ce privește ocuparea funcțiilor vacante, astfel încât, prin memorandumuri, în cadrul Guvernului, sunt aprobate aceste decizii. Este și situația de azi, când Guvernul a aprobat acest memorandum de exceptare de la prevederile incluse în OUG 34 din 12 mai privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, dar și modificarea și completarea unor alte normative. În acest fel, Guvernul aprobă organizarea de concursuri pentru a ocupa posturile vacante sau temporar vacante din instituțiile de învățământ superior și învățământ preuniversitar pentru anul în curs”, a spus Cărbunaru.

Pentru instituțiile din domeniul universitar, Memorandumul prevede ca pentru anul universitar 2023 – 2024 se pot organiza concursuri pentru a ocupa posturile didactice și de cercetare, didactic auxiliare și nedidactice, precum pentru funcții de conducere vacante sau temporar vacante din cadrul instituțiilor de învățământ superior. Din această categorie fac parte și cele din structuri din subordinea Ministerului Educației și care deservesc învățământul universitar, respectiv cluburile sportive universitare sau bibliotecile centrale universitare.

„Toate posturile didactice, didactic-auxiliare și de cercetare vor fi scoase la concurs în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2023 la nivelul instituțiilor de învățământ superior și nu implică alocații bugetare suplimentare întrucât fondurile actuale stabilite prin Legea bugetului de stat369/2022 pentru anul în curs sunt acoperitoare”, a mai spus Cărbunaru.

În ceea ce privește învățământul preuniversitar, pentru anul în curs Memorandumul prevede organizarea de concursuri pentru a ocupa posturi didactice vacante sau rezervate din învățământul preuniversitar, concursuri organizate la nivel național sesiunea 2023, aflată în derulare, concursuri organizate la nivel județean sau în București, sesiunea anului în curs, și concursuri pentru ocuparea posturilor didactice de predare care sunt vacantate pe perioada anului școlar 2023 – 2024 organizate la nivelul unităților de învățământ preuniversitar, inclusiv în centre județene de resurse sau asistență psiho-pedagogică, case ale corpului didactic, cluburi școlare, palate sau cluburi ale copiilor.

„Este valabilă această decizie și pentru concursurile sau examene care vizează ocuparea de posturi didactice sau auxiliare și nedidactice vacante sau temporar vacante din unitățile de învățământ preuniversitar, inclusiv din centrele de resurse și asistență psiho-pedagogică”, a mai spus Dan Cărbunaru.

A treia categorie vizează concursurile pentru ocuparea funcțiilor de conducere vacante din unitățile de învățământ preuniversitar de stat sunt.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.