Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

EXCLUSIV! Colaborare DNA-DIICOT legată de fostul vicepreşedinte PSD Arad - Se cer interceptări şi ambientale din dosarul permiselor de port armă

DNA si DIICOT sigle

Procurorii DNA Timişoara colaborează cu colegii lor de la DIICOT Caraş Severin pentru probarea activităţii infracţionale a fostului vicepreşedinte al PSD Arad, Mirel Pascu, cercetat în dosarul DNA denumit "PSD Arad".

Citeşte şi: EXCLUSIV PROBLEME MARI pentru ÎPS Teodosie - Martorul care și-a schimbat declarațiile în favoarea prelatului a intrat sub lupa DNA

Legătura lui Pascu cu DIICOT este aceea că este vizat şi de mega ancheta procurorilor de la crimă organizată din Caraş Severin în legătura cu modul ilegal de emitere a unor permise de port armă, mai precis referitor la cum a dobândit permisul propriu pentru o armă cu bile.

Citeşte şi: EXCLUSIV! PROBLEME MARI pentru vicepreşedintele PSD Arad - ICCJ confirmă că probele DNA Timişoara sunt bune şi conturează acuzaţiile

Cum dosarul DIICOT a fost prevalent dosarului DNA Timişoara acum procurorii anticorupţie le cer colegilor lor de la crimă organizată din Caraş punerea la dispoziţie a transcrierilor interceptărilor şi înregistrărilor ambientale care îl vizează pe Mirel Pascu.

Potrivit actelor din dosarul DNA Timişoara intrate în exclusivitate în posesia STIRIPESURSE se arată că anchetatorii DNA au nevoie de aceste probe tehnice pentru a contura şi mai bine acuzaţiile de corupţie pe care i le aduc lui Pascu.

Citeşte şi: EXCLUSIV! CASCADORIA şefului din DRPD de a certa martorul ameninţat imediat după eliberare a dus la arestarea la domiciliu a celor din cazul PSD ARAD

"Un alt motiv pentru care urmărirea penală nu a fost finalizată este generat de faptul că, prin ordonanţa din data de ..., s-a dispus preluarea unor probe rezultate din măsurile de supraveghere tehnică autorizate în dosarul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Caraş Severin ..., în ceea ce îl priveşte pe Pascu Patriciu Mirel, respectiv înregistrarea comunicărilor efectuate prin telefon, sistem informatic ori prin orice alt mijloc de comunicare la distanţă.

Citeşte şi: LOVITURĂ Instanţa supremă prelungeşte arestul la domiciliu ale celor cinci funcţionari din dosarul 'PSD Arad'

În acest sens, urmează a se proceda Ia audierea convorbirilor telefonice preluate din dosarul D.I.I.C.O.T. şi la redarea celor considerate relevante pentru prezenta cauză.", se arată în documentul citat.

 

Captiv între două dosare penale

Mirel Patriciu PAscu este șef la Departamentului Juridic din cadrul Direcției Regionale de Drumuri si Poduri (D.R.D.P.) Timișoara și vicepreședinte al organizației județene a PSD.

În cazul său procurorii anticorupţie fac cercetări pentru fapte de  folosire a influenței sau autorității de către persoana care ocupă o funcție de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite şi complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Citeşte şi: CONTRADICȚIE! Lotul PSD Arad a fost eliberat pentru că nu s-ar fi dovedit că se sustrage de la anchetă - 'Pă burtă! Pă burtă frate, toată lumea!'

Acesta a fost reţinut iar pentru el anchetatorii DNA Timişoara au cerut arestrea preventivă. Măsura a fost respinsă de instanţa de judecată dar finalmente s-a stabilit de către un alt complet ca el să fie plasat în arest la domiciliu alături de alte patru persoane.

Anterior declansării anchetei DNA Timişoara DIICOT Caraş a declanşat o anchetă privind emiterea nelegală de permise de port armă.

Citeşte şi: EXCLUSIV! Una dintre inculpatele din dosarul PSD Arad ar deţine zeci de imobile potrivit datelor din cartea funciară - Ce au descoperit procurorii DNA Timişoara

În respectivul dosar Mirel Pascu a fost ridicat şi dus la audieri la DIICOT Caraş în legătură cu modalitatea în care şi-ar fi luat permisul de port armă pentru un pistol cu bile pe care a declarat inclusiv public că îl deţine.

Citește și: Dosarul mită la PSD - Firele duc la Viorica Dăncilă și Liviu Dragnea: 'Este ordin direct de la doamna premier'

"Contactat de colegii de la PRESSALERT.ro, fostul primar al Bocșei, Mirel Pascu, a declarat, în cursul zilei, înainte de a fi audiat: 'Eu mă întorc de la Timișoara. Am înțeles că fac percheziție acasă. M-a sunat soția.

Vin alegerile la anul și cred că s-ar putea să aibă legătură. Am avut un pistol cu bile. Mi-ai făcut cursurile. Îl știam pe șeful de la Arme, că am fost zece ani primar. Mi se pare jenant efectiv. Zarvă înainte de sărbători, să zică că au făcut și ei ceva'", nota la acel moment presa locală.

Citeşte şi: RADIOGRAFIA LUPTEI PSD pe 'ciolanul' din VEST - Erau vizate inclusiv posturile pentru muncitori necalificați - Viziunea 'cumpărătorilor'

 

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.