EXCLUSIV - De ce îl acuză DNA pe baronul de Hunedoara

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 07-11-2014

Actualizat: 07-11-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Consiliul Judeţean Hunedoara a fost călcat de DNA vineri dimineaţa. Procurorii anticorupţie îl acuză pe preşedintele CJ Hunedoara, liberalul Mircea Moloţ, că ar fi facilitat accesul unei firme la un contract, în schimbul cedării unei părţi din lucrare, fără contract, unei alte firme, controlate de ginerele lui Moloţ.

SC Viva Construct SRL ar fi fost avantajată, la sfârşitul anului 2011, pentru obţinerea contractului „Măsuri temporare pentru tratarea apei uzate în Deva şi Hunedoara prin aerarea artificială a apei uzate deversate în râurile Mureş şi Cerna prin canalele deversate de la staţiile de epurare a apei uzate”. Mai mult, lucrările ar fi demarat înainte de finalizarea procedurii de achiziţie. Firma câştigătoare ar fi fost avantajată de Victor Arion, director general la SC Apa Prod SA Deva, societate al cărei acţionar majoritar este CJ Hunedoara (76,72%) alături de consiliile locale din judeţ, la solicitarea lui Mircea Moloţ.

În 16 septembrie 2011, SC Apa Prod SA a publicat anunţul pentru licitaţie. După cinci zile, SC Viva Construct SRL ar fi demarat lucrările de execuţie fără ca beneficiarul să fi atribuit contractul. Până la finalul anului 2011, firma a încasat aproximativ 1,5 milioane euro pentru lucrări. SC Viva Construct SRL ar fi cedat execuţia unei părţi a lucrărilor, fără contract, către SC Vivanty Industries SRL Şoimuş, firmă controlată de Roberto Patrik Venter, ginerele lui Mircea Moloţ.

A doua faptă se referă la procedura de atribuire a lotului nr. 2 „Reconstrucţia staţiilor de epurare Deva şi Hunedoara – construcţia platformelor de depozitare a nămolului provenit de la Staţiile de epurare din aglomerările Deva şi Hunedoara” din contractul de lucrări nr. 5 aferent proiectului „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Hunedoara”, contract finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Mediu.

În perioada iunie 2012 - martie 2013, directorul Apa Prod, la solicitarea lui Moloţ, ar fi avantajat SC Euro Cons Expert SRL, controlată tot de Vasile Axinte. Contractul de lucrări a fost atribuit în martie 2013, valoarea fiind de peste 3,7 milioane lei. În schimbul sprijinului acordat, SC Viva Construct SRL a asfaltat strada din satul Mărtineşti, unde Mircea Moloţ deţine un imobil.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri