EXCLUSIV - PSD îi dă replica cu argumente juridice lui Klaus Iohannis/VIDEO

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 04-11-2017

Actualizat: 04-11-2017

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Războiul declanșat pe legile justiției între președintele Klaus Iohannis și cei din PSD își consumă un nou episod. Liderul senatorilor PSD, Șerban Nicolae, unul dintre cei care au lucrat la proiectul de legi pe justiție depus la Camera Deputaților, îi dă replica președintelui Klaus Iohannis, în special pe chestiunea abuzului în serviciu.

Citește și: INTERVIU - Șerban Nicolae, reacție vehementă, după ultimul interviu al lui Kovesi: Este o declarație JENANTĂ

Replica liderului senatorilor PSD este parte a unui interviu acordat STIRIPESURSE.RO, interviu care va fi publicat în integralitate, sâmbătă.

R. Din partea cui există miză politică?

Ș.N. Din partea celor care sunt împotriva guvernării PSD și care au încercat cu orice preț să întârzie aplicarea programului de guvernare.

R. Vă referiți la președintele Klaus Iohannis?

Ș.N. Și domnia sa, din păcate a intrat în acest joc și declarațiile de ieri continuă să meargă pe aceeași linie. Îmi pare rău că președintele a hotărât să coboare foarte mult nivelul discursului. Eu unul nu i-aș da niciodată sugestia să se transforme într-un comediant de tip stand-up comedy, nu există în limbajul prezidențial termeni ca ”țopăială” sau formule din acestea cât mai bombastice, care pot merge la Pușcalău, dar în niciun caz la președintele României. De aceea, faptul că s-a încercat întârzierea instalării Guvernului, s-a încercat întârzierea adoptării bugetului pe acest an, s-au lansat o serie întreagă de declarații contradictorii, care să conteste anumite măsuri ale Guvernului, care, după ce au fost puse în aplicare au înlăturat orice fel de critici ulterior. Pare că totul face parte din acest plan de a întârzia aplicarea anumitor măsuri din programul de guvernare, de a bloca PSD.

R. Care este scopul unui astfel de plan?

Ș.N. Este o luptă politică în care trebuie să se demonstreze că PSD fie nu poate guverna, fie nu guvernează bine. Mă uitam, ieri, la președinte, care vorbea de un calcul făcut de specialiști prin care mutarea contribuțiilor de la angajat la angajat, fiind vorba doar despre contul angajatului, pentru că angajatul nu face nimic, nu ia el banii din cont și se duce să-și plătească contribuțiile, și spunea că este o măsură care aduce o creștere de doar 3 lei la salariu și acest lucru este foarte grav, pentru că nu spune nimeni că aceasta este o măsură destinată creșterii salariilor. Pentru creșterea salariilor avem alte măsuri, o parte le-am aplicate, altele urmează să le aplicăm. Cele care țin de creșterea salariului minim, de creștere a punctului de pensie, de reducere a unor cote de contribuții și astea sunt cele care duc la creșterea veniturilor. Măsura aceasta de transfer a contribuțiilor este mai degrabă de disciplinare financiară, de disciplinare a angajatorului. În plus,angajatul are un beneficiu, dincolo de faptul că sunt trei lei sau nimic la creștere, pentru că noi nu ne-am planificat să crească salariile printr-o asemenea măsură, dar salaritul va avea un mare avantaj: mutând brutul scriptic în contul angajatului, contribuțiile sale pentru pensii vor fi mult mai mari. Pe de altă parte, angajații nu vor mai afla fie în prag de pensie, fie când au nevoie de servicii medicale că angajatorul nu le-a plătit contribuțiile la asigurările sociale, la asigurările de sănătate, că nu le-a plătit celelalte contribuții și se duc după aceea să se certe cu angajatorul și să întrebe de ce le-a plătit. Lucrurile astea încercăm să le disciplinăm. Este o speculație destul de superficială pe care, din păcate, a făcut-o și președintele României, conform căreia această măsură nu ar duce la creșterea salariilor, că nu ar stimula mediul de afaceri. Noi nu am spus asta, nu din zona asta de interes fac parte asemenea măsuri, ci din pachetul de disciplinare fiscal, pentru că, din păcate, România este pe ultimul loc în Europa în ceea ce privește  încasarea obligațiilor către stat, iar Guvernul din punctual meu de vedere nu a schimbat nimic. Dacă au a scăzut gradul de colectare, dacă au scăzut veniturile, bine, nu e chiar adevărat, aici trebuie nuanțat, dar lucrul acesta nu se întâmplă din cauza unor măsuri guvernamentale.

R. Președintele Klaus Iohannis a spus că nu este nevoie de prag la abuzul în serviciu. Cum vedeți această poziție.

Ș.N. Bun, aici trebuie discutat. N-aș fi foarte categoric, toți vorbesc ca și cum sunt deținătorii adevărului absolute și au pretenția unui text sacrosanct. Fiecare vine cu ideea lui și o susține ca fiind intangibilă. Din punctual meu de vedere, abuzul în serviciu ar trebui înțeles ca fiind un abuz de funcție publică, un abuz de autoritate și acel prag valoric de care vorbește și Curtea Constituțională, și Comisia de la Veneția trebuie interpretat într-un sens nuanțat. Asta este opinia mea, nu sunt un fanatic al propriei opinii sau un nebun care respinge orice fel de consultate sau dialog pe această temă, dar cu oameni care au habar. Așa cum văd eu lucrurile, abuzul în serviciu ar trebui să fie definit ca fapta făcută cu știință, deci cu intenție și care a îndeplinit defectuos sau nu a îndeplinit o atribuție de serviciu și a provocat fie vătămarea unui drept sau a unei personae, fie o pertubare gravă a activității unei autorități publice. Pragul valoric ar trebui să fie acela al gravității faptei, cred că trbuie să rezulte din asta că este vorba despre un funcționar public sau de către un demnitar, să rezulte că s-a produs fie o vătămare gravă a acvitității unei autorități publice, fie a produs o vătămare a unui interes legitim, din cele consecrate de Constituție, pentru că din punctul meu de vedere vătămarea drepturilor consecrate de Constituție este suficient de gravă, orice vătămare, că îi încalci unui om dreptul de a alege sau de a fi ales, că îi încalci unui om dreptul de a obține o despăgubire din partea statului pentru drepturi patrimoniale, că îi încalci unui om dreptul la opinie, libertatea întrunirilor, toate acestea sunt, pentru mine, sufficient de grave pentru încadrarea la abuz a acestui tip de funcție publică, de abuz de funcție, de abuz de putere. Atunci când vorbim despre perturbarea activității unei autorități publice putem adăuga și un prag valoric evaluabil în bani, pentru că există perturbări grave care pun în pericol buna funcționare a autorității publice, dar există și perturbări grave care provoacă prejudicii materiale unei autorități publice și acolo putem vorbi de un prag valoric evaluabil în bani. De altfel, pentru cei care vorbesc și habar nu au, în Codul Penal există o definiție a consecințelor deosebit de grave și spune Codul Penal: prin consecințe deosebit de grave se înțelege o vătămare patrimonială care două milioane de lei noi. Orice prejudiciu material care depășește această sumă se consideră cu consecințe deosebit de grave ale infracțiunii de bază. Discuția poate avea loc în mod rațional, cu diverse argumente pe diverse texte. Să fi foarte categoric și să-ți exprimi păreri cu o asemenea intransigență, fără a lăsa loc de dialog sau fără a lăsa loc de dezbateri mi se pare că este cel puțin superficial ca acțiune politică și de nedorit, în special când este vorba despre președintele României.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri