Premium
Am condus UNPR spre PMP în speranța sinceră și onestă că două proiecte politice mici pot să dea naștere unui proiect politic mediu. Și pentru că am simțit o responsabilitate față de miile de aleși locali și cei peste 150.000 de alegători. În aceste condiții se impun niște precizări și lămuriri.
După ce PMP și-a văzut sacii UNPR în căruța proprie și a făcut pragul electoral cu votanții UNPR, fuziunea se pregătește să fie denunțată. Cred că asta spune mai multe despre PMP decât despre UNPR. Președintele Băsescu a făcut acest anunț clar și răspicat, la ședința Comitetului Executiv Național de acum o săptămână. Congresul PMP de pe 16 iunie va deschide lucrările cu acest denunț, care este primul punct pe ordinea de zi. Se pare că abia așteptau să scape de noi toți, după ce, unul câte unul, oameni de mare valoare din UNPR precum Cristian Diaconescu sau Ion Toma, au plecat sau au fost îndepărtați. După ce Congresul PMP va accepta această propunere, practic se validează despărțirea oficială a celor două partide. Ce înseamnă asta? Într-un cuvânt: Libertate! Toți cei din UNPR care au venit alături de PMP ca simpli membri, consileri locali sau parlamentari provenind din fostul UNPR și care activează în prezent în grupurile PMP au libertatea de a-și alege un nou drum politic.
Și eu aleg libertatea, așa cum știu că o vor face foarte mulți dintre colegii mei. În actuala formă a conducerii PMP am rămas ultimul reprezentant venit din conducerea UNPR după ce alți colegi de-ai mei au fost excluși sau au plecat ca formă de protest față de un partid care nu reușește să livreze proiecte politice majore.
Pentru cei care se vor grăbi să ridice piatra: nu, nu părăsesc corabia pe vreme de furtună. Sunt ultimul care părășește o navă în aflată în derivă, al cărei căpitan refuză să o mai conducă.
De ce s-a ajuns aici? Sunt multe motive, dar puține care merită să fie consemnate. Ce este important de reținut este că motivele despre care a început să se vorbească în public sunt false. Exact ca în bancurile cu Radio Erevan, datoriile invocate nu sunt ale UNPR, ci ale PMP, și nu sunt de 2 milioane de euro, ci de 2 milioane de lei. În rest, consultare prealabilă în partid nu s-a făcut, iar subiectul a fost forțat pe gâtul membrilor CEN.
Adevărul adevărat despre PMP este acesta: Președintele Traian Băsescu a anunțat că în 2020 se va retrage din viața politică; membrii sunt tot mai debusolați și tind să abandoneze un proiect la care până și fondatorul său renunță; partidul este preocupat să se izoleze politic, făcând alianțe locale fără nicio logică politică generală, ci doar pentru niște avantaje care azi sunt, mâine nu mai sunt; partidul alungă oameni buni, în condițiile în care nume importante din partid, fondatori, personalități sau motoare electorale au ales să-și caute viitorul în altă parte, fără ca ele să fie înlocuite cu oameni care să aibă măcar aceleași calități. Exemplele sunt suficiente: Prim-Vicepreședintele Cristian Diaconescu, Prim-Vicepreședintele Siegfried Mureșan, Prim-Vicepreședintele Ion Toma, Vicepreședintele Gelu Vișan, precum și nenumărați alți lideri locali. În aceste condiții, PMP riscă să rămână epuizat de resursă umană de calitate și atunci întrebarea devine: cu cine să mai faci politică în PMP? și ce fel de politică mai poți face în PMP?
Iar referitor la politică, merită subliniat și fetișizarea relației cu Republica Moldova, în condițiile în care resurse umane și materiale au fost mutate aproape integrat în ultimele șase luni, iar dividendele acestor investiții s-au văzut la alegerile din Chișinău de pe 20 mai: puțin peste 3.000 de voturi, sub pragul electoral. Este clar că a fost o decizie strategică greșită și este clar că ‘’Proiectul Moldova‘’ rămâne nelămurit și cu rezultate neasumate de către conducerea centrală a partidului. O altă realitate care este ascunsă sub marele preș din PMP.
Totul conduce la o singură concluzie: Prea puțin, prea târziu, prea greșit. Mult prea puțin, mult prea târziu și mult prea greșit ca să mai poată să existe viitor pentru PMP.
Ce urmează pentru mine?
Sfârștiul experimentelor și întoarcerea acasă, din punct de vedere politic. Am aproape un deceniu de experiență cu proiecte politice aflate în construcție (UNPR) sau în dezvoltare (PMP), am nenumărate runde de alegeri în care am văzut că și în politică se adeverește vorba aceea care spune că nota cel mai greu de obținut nu e 10, ci 5. În cazul alegerilor, 5%. Aleg, conștient și responsabil, să-mi aduc aportul la stabilitate în Parlament. Mă întorc în familia mea politică, PSD. Revin în grupul PSD din Camera Deputaților.
Opoziția nu-și dorește unitate, este mult mai fericită să se bucure de victorii mărunte în grupuri răzlețe. În atare condiții, cred că datoria unui parlamentar ales de către alegătorii unei circumscripții, dar reprezentând egal toți românii, este să-și vadă pe mai departe de obiectul său de activitate: să facă legi și să susțină tot ce este constructiv și în interesul cetățenilor și al societății.
Cu PSD și alături de PSD am participat la integrarea României în UE, în NATO, la consolidarea economiei și la creșterea generală a bunăstării populației, care este pe o pantă ascendentă din 2001 încoace. Nu este puțin lucru și de aceea sunt bucuros să mă întorc să fac ceea ce știu mai bine, alături de partidul care mi-a oferit mereu șansă să-mi pun cunoștințele și abilitățile în serviciul societății.
Sunt vremuri complicate pentru noi toți, iar în vremuri complicate avem datoria de a fi responsabili. Avem așteptări pe care trebuie să le îndeplinim și provocări la înălțimea cărora trebuie să ne ridicăm. Avem datoria să dăm ce este mai bun din noi, cu maturitate politică, seriozitate profesională și responsabilitate personală. Avem obligația să ne opunem unor strategii, tactici și dezinformări politice care riscă să arunce România într-o negură tulbure, în care cetățeanul de bună credință rămâne tot mai izolat, tot mai singur, tot mai debusolat și tot mai injectat de ură.
Am credința că nu sunt singur în aceste crezuri și că sunt tot mai mulți cei care văd ce se întâmplă acum și aleg să răspundă ferm și asumat acestor strategii de laborator.
Sunt convins că putem continua să construim România și îndrăznesc să cred mai departe în România.”, scrie Steriu pe Facebook.
