DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

EXCLUSIV Tăriceanu apel la șefii USL: Negociați o soluție!/AUDIO

Calin Popescu Tariceanu
Fostul premier și președinte al PNL Călin Popescu Tăriceanu a declarat pentru STIRIPESURSE.RO că va merge la întâlnirea de la ora 18.00 a conducerii PNL unde a fost în premieră chemat. El susține că va merge acolo pentru a reitera apelul său la președintele Crin Antonescu și la șefii de organizații pentru păstrarea USL. "Mie mi se pare că ceea ce trebuie făcut obligatoriu ca doi parteneri serioşi, PSD şi PNL, să se aşeze la masa discuţiilor şi să găsească rapid, rapid spun, o soluţie de ieşire din impas. Chestiunea este sigur din ce în ce mai complicată şi ea s-a complicat în urma deciziei neinspirate, neavenite de a merge pe liste separate, care generează o competiţie directă între partide care mai departe pot merge pe drumuri care nici măcar nu sunt paralele, ci divergente după cum se vede în momentul de faţă. Subliniez, pentru ambele formaţiuni. De aceea, îmi permit să fac un apel la cei doi preşedinţi să găsească o soluţie comun acceptabilă.", a spus Tăriceanu pentru STIRIPESURSE.RO Tariceanu O întâlnire de urgență neoficială va avea loc în această seară la sediul central al PNL din Bulevardul Aviatorilor la care au fost invitați toți șefii de filiale județene. Citește și: INTERVIU Quintus: Unitatea USL mai importantă decât candidatura lui Antonescu/AUDIO SURSE – Sedinta de urgenta la PNL: Tine Antonescu partidul in Guvern? AUDIO Mesaj transant din PNL: E o crima sa ramanem in Guvern! IPOTEZA-soc la PNL: Chitoiu il decapiteaza pe Crin si merge cu USD

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.