EXCLUSIV - UNPR a înțeles semnalul lui Klaus Iohannis (surse)

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 07-01-2015

Actualizat: 07-01-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Președintele Klaus Iohannis a chemat partidele la Cotroceni pentru consultări. Din program de poate remarca faptul că Iohannis a chemat independent UNPR-ul lui Gabriel Oprea, în condițiile în care UNPR face parte din același grup parlamentar ca și PSD.

Am întrebat la UNPR ce înseamnă această chemare separată, iar răspunsul este destul de tranșant. ”Mai vrea și omul să afle ce se mai discută în spatele ușilor, că oficial le știe și el pe toate. Oricum, semnalul acum vine de la Cotroceni. Dacă el vrea, așa se face”, ne-au declarat surse de la vârful UNPR.

Din delegația UNPR vor face parte sigur 4 oameni: Gabriel Oprea, Eugen Nicolicea, Neculai Onțanu și Ion Toma. Mai este posibil să fie cooptați doi oameni: un primar important și un parlamentar.

În ce condiții merge UNPR la consultările cu Iohannis? ”Atmosfera nu e bună deloc. 99% dintre promisiunile făcute de PSD către UNPR și nu numai, nu s-au respectat. Sunt nemulțumiri multe. Vom vedea ce va mai fi”, ne-au declarat surse din UNPR.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri