Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Există o rază de speranță! Cercetătorii lucrează la un vaccin împotriva colesterolului - când ar putea fi disponibil

realitatea.net
colesterol

Colesterolul ridicat devine o problemă de sănătate mult prea frecventă, afectând în prezent aproape 2 din 5 adulţi din Statele Unite. La nivel mondial se estimează că aproape 18 milioane de vieţi sunt pierdute anual din cauza bolilor cardiovasculare. Acum, un nou vaccin aflat în curs de dezvoltare promite să reducă în mod eficient şi la preţuri accesibile nivelurile de colesterol „rău” din organism.

Colesterol rău, sub formă de lipoproteine cu densitate scăzută sau LDL, este cel care poate provoca blocaje periculoase în artere, reducând fluxul de oxigen către inimă sau cauzând cheaguri de sânge care pot duce la un accident vascular cerebral (AVC).

În cadrul unor teste efectuate pe şoareci şi maimuţe, o echipă condusă de cercetători de la universităţile New Mexico şi Davis California, a reuşit să reducă nivelul de colesterol nedorit vizând o proteină numită proprotein-convertază subtilizină/kexină de tip 9 (PCSK9), cunoscută ca având o relaţie importantă cu LDL.

„Vaccinul se bazează pe o particulă virală neinfecţioasă”, spune geneticianul Bryce Chackerian de la Universitatea din New Mexico.

Echipa a folosit învelişul unui virus şi spune că metoda ar putea fi folosită pentru a dezvolta vaccinuri şi pentru alte afecţiuni.

Receptorii speciali de pe celulele hepatice sunt responsabili pentru menţinerea LDL la un nivel sigur, dar un exces de PCSK9 poate afecta aceşti receptori, făcându-i mai puţin eficienţi ceea ce duce la mai mult colesterol rău care pluteşte în sânge.

Genetica, dieta şi diverşi alţi factori pot influenţa producţia de PCSK9 în organism.

În acest studiu, o combinaţie dintre fragmente mici de PCSK9 şi particula virală neinfecţioasă a declanşat un răspuns al sistemului imunitar, care a vizat şi neutralizat proteina PCSK9.

Vaccinul dezvoltat de cercetători s-a dovedit a fi capabil să reducă colesterolul rău cu până la 30%.

Deşi este la fel de eficient ca şi inhibitorii PCSK9 actuali, această abordare ar putea costa mult mai puţin, putând fi aplicată şi la populaţii care nu au resursele necesare pentru a-şi permite terapii foarte scumpe, spun autorii.

Deşi mai sunt paşi de făcut pentru a obţine un vaccin care să poată fi folosit la om, acestea rezultate „sunt promiţătoare, cu potenţialul de a oferi o soluţie mai accesibilă decât opţiunile actuale, cu o durată  aproximativă de un an per doză”, spun autorii cercetării.

Aflat deja la un deceniu de dezvoltare, următoarea etapă pentru vaccin este cea a testelor pe oameni.

„Sperăm să avem un vaccin în următorii 10 ani”, spune geneticianul american.

Cercetarea a fost publicată în revista NPJ Vaccines.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.