Există suficiente aparate radar în județul Constanța - La Biroul Rutier nu există normă de amenzi

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 07-11-2023

Actualizat: 07-11-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Conducerea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa a subliniat, marţi, că instituţia are suficiente aparate radar şi a negat că ar exista o normă cu privire la aplicarea amenzilor de către Poliţia Rutieră, potrivit Agerpres.

Potrivit IPJ Constanţa, precizarea este făcută ca urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public, cu privire la lipsa radarelor în staţiunea Mamaia şi la un plan de amenzi care ar exista la nivelul Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa.

Poliţia constănţeană are în dotare un număr suficient de aparate radar, dintre care 98% sunt funcţionale, susţin reprezentanţii poliţiei constănţene.

"La nivelul formaţiunilor rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa există, în prezent, un număr suficient de autospeciale dotate cu aparate de măsurare a vitezei şi de pistoale tip radar. Dintre acestea, aproximativ 98% sunt funcţionale. Acestea sunt folosite pe toate arterele de circulaţie din judeţ, inclusiv în municipiul Constanţa şi staţiunea Mamaia, în funcţie de necesităţi, pentru depistarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză şi, implicit, creşterea gradului de siguranţă rutieră, prioritatea poliţiei constănţene fiind siguranţa cetăţeanului, inclusiv siguranţa acestuia în trafic", reiese dintr-un comunicat de presă transmis de IPJ.

În comunicat de mai spune că în situaţiile în care unele dintre autospecialele dotate cu radar se află în service pentru efectuarea reviziei tehnice periodice sau reparaţii, pe artele de circulaţie din tot judeţul, inclusiv din municipiul Constanţa şi staţiunea Mamaia, sunt folosite celelalte aparate de măsurare a vitezei.

Şi afirmaţiile potrivit cărora la Biroul Rutier Constanţa ar exista o normă de amenzi sunt combătute.

"Combatem aceste afirmaţii şi menţionăm că principalul obiectiv al Poliţiei Rutiere este acela de a reduce numărul de accidente rutiere, implicit reducerea numărului de persoane decedate şi rănite şi, prin aceasta, creşterea siguranţei pentru toţi participanţii la trafic, pietoni sau conducători auto. Tocmai din aceste considerente, periodic se analizează riscul rutier la nivelul judeţului Constanţa, în scopul prevenirii şi combaterii accidentelor rutiere. Prin intermediul acestor analize se identifică principalele cauze generatoare de accidente rutiere, concentrarea acestora pe zile ale săptămânii, pe intervale orare sau segmente de drum pe care acestea se produc. În consecinţă, lucrătorii Biroului Rutier au acţionat cu preponderenţă pe principalele cauze generatoare de accidente rutiere (respectiv neacordare de prioritate pietonilor, neacordare de prioritate vehiculelor, traversarea prin loc nepermis şi nerespectarea regimului legal de viteză", se arată în comunicat.

Conform acestuia, rezultatele acţiunilor menţionate au fost vizibile, în sensul că, în primele 9 luni ale anului 2023, în municipiul Constanţa s-au înregistrat cu 10% mai puţine accidente rutiere, faţă de perioada similară din 2022.

De asemenea, numărul persoanelor decedate în accidentele rutiere a scăzut cu 72%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ceea ce demonstrează că, "prin aceste analize urmate de acţiuni ale poliţiştilor rutieri, a fost atins principalul obiectiv al Poliţiei Rutiere, respectiv siguranţa în trafic".

"În ceea ce priveşte afirmaţia potrivit căreia poliţiştii ar fi 'penalizaţi' la acordarea calificativelor de evaluare, în funcţie de norma de amenzi, precizăm faptul că, în cursul anului 2022, toţi poliţiştii din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei Municipiului Constanţa au primit calificativul foarte bine, iar numărul de sancţiuni aplicate nu a fost un criteriu", se mai spune în comunicat.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri