Exod masiv în Ucraina: valuri de refugiați către țările din UE, după relaxarea regulilor de ieșire din țară

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 12-11-2025 05:45

Article thumbnail

Sursă foto: Novinite

Numărul ucrainenilor care fug de războiul cu Rusia pentru a căuta siguranţă în ţările Uniunii Europene a crescut la cel mai înalt nivel din ultimii doi ani, după ce Kievul a modificat regulile permiţând mai multor tineri să părăsească ţara, relatează POLITICO care citează statistici oficiale, informează news.ro.

În septembrie, ţările UE au acordat 79.205 noi decizii de protecţie temporară ucrainienilor - ceea ce reprezintă o creştere cu 49% faţă de nivelul din august şi cea mai mare creştere lunară din august 2023. Creşterea a survenit după ce Ucraina a permis bărbaţilor cu vârste cuprinse între 18 şi 22 de ani să părăsească ţara în mod liber.

La sfârşitul lunii septembrie, 4,3 milioane de ucraineni se aflau sub protecţie temporară în UE, un statut special conceput pentru a face faţă afluxului masiv de persoane strămutate care nu se pot întoarce acasă.

Germania, Polonia şi Cehia au găzduit cei mai mulţi refugiaţi

Germania, Polonia şi Cehia au găzduit cei mai mulţi refugiați, în timp ce Cehia a avut cea mai mare proporţie de beneficiari ai protecţiei temporare raportat la populaţie (35,7 la 1.000).

Polonia a înregistrat cea mai mare creştere în cifre absolute, adăugând aproape 13.000 de noi beneficiari, urmată de Germania (+7.600) şi Cehia (+3.500). Numai Franţa a înregistrat o uşoară scădere, de 240 de persoane.

Femeile reprezentau 44% din totalul persoanelor protejate, minorii 31%, iar bărbaţii  25%.

Ucrainenii au reprezentat peste 98% din totalul persoanelor cărora li s-a acordat protecţie temporară în cadrul programului UE, care a fost prelungit în iunie până în martie 2027.

Cifrele apar pe fondul unei nelinişti politice crescânde în Germania şi Polonia, unde politicienii au avertizat că afluxul de tineri ucraineni ar putea eroda sprijinul public pentru Kiev. Partidele de extremă dreapta au profitat de această problemă, acuzând refugiaţii că se sustrag de la serviciul militar şi că supraîncarcă sistemele de asistenţă socială, arată POLITICO.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri