Curtea Constituţională a României arată acum mai bine decât înaintea numirii celor trei noi judecători, în ciuda curentului majoritar la nivelul opiniei publice şi al presei, declară Laura Ştefan, unul dintre cei mai cunoscuţi experţi anticorupţie din ţara noastră. Dacian Dragoş şi Csaba Asztalos sunt persoane respectabile şi chiar mult-hulitul Mihai Busuioc, venit în CCR de la Curtea de Conturi, are la activ rapoarte foarte pertinente în privinţa sistemului de salarizare şi pensionare din Justiţie, mai argumentează Laura Ştefan.
Aceasta lucrează în calitate de expert internaţional independent pentru Comisia Europeană, OECD şi alte organizaţii, fiind specializată în domeniile reformei juridice, anticorupţiei şi spălării banilor.
În acest moment, Laura Ştefan tocmai a fost numită de Parlamentul Republicii Moldova, la recomandarea Comisiei Europene, în Comisia de verificare şi evaluare a procurorilor din statul de peste Prut. De asemenea, Laura Ştefan este şi şefa Comisiei de Selecţie pentru viitorul şef al Biroului de Securitate Economică a Ucrainei.
Experta se declară pozitivă cu privire la schimbările noi de la CCR
„Da, o dată la 3 ani se schimbă trei judecători la Curtea Constituţională propuşi de preşedinte, Camera Deputaţilor şi Senat. Şi la fiecare 3 ani avem o reînnoire cu o treime a judecătorilor de la Curtea Constituţională.
Eu, una peste alta, sunt pozitivă cu privire la aceste schimbări. Cred că, în acest moment, Curtea arată mai bine decât arăta anterior şi cred că toate aceste calcule, cinci la patru într-o direcţie sau cinci la patru în altă direcţie, sunt un pic fanteziste.
De fapt, Curtea ne-a arătat că, de foarte multe ori, aceste majorităţi sunt conjuncturale şi că ţin de problema care se discută la acel moment”, a declarat Laura Ștefan într-un interviu pentru News.ro.
Ce spune despre numirea controversată a lui Mihai Busuioc la CCR
Experta anticorupție susține că, spre exemplu, Curtea de Contrui a realizat o analiză foarte aprofundată a sistemului de salarizare şi pensionare în justiţie, sub conducerea lui Mihai Busuioc.
„De altfel, cred că e greu de prevăzut neapărat ce va face Curtea într-o situaţie sau în alta. Vă dau un singur exemplu: s-a discutat foarte mult despre domnul Busuioc, cu bune, cu rele.
Ce pot eu să spun este că, de exemplu, Curtea de Conturi (unde a fost şef Mihai Busuioc înainte să fie numit la CCR – n. red.) a realizat o analiză foarte aprofundată a sistemului de salarizare şi pensionare în justiţie, sub conducerea domnului Busuioc! Deci, nu cred că putem spune încă de pe acum că domnul Busuioc ştim noi că la o reformă a salarizării sau a pensiilor ar vota într-o direcţie sau în alta.
„Cred că în acest moment instanţa constituţională arată mai bine decât arăta înainte”
Cred că trebuie să le oferim un pic de timp noilor judecători să se exprime pe chestiuni fundamentale. Îi ştiu şi pe Dacian Dragoş, pentru care am un respect profesional, am lucrat împreună, şi cu domnul Asztalos Csaba am avut interacţiuni.
Deci, una peste alta, eu cred că în acest moment instanţa constituţională arată mai bine decât arăta înainte de aceste numiri! Şi, după aceea, haideţi să le dăm ocazia să-şi arate adevăratele valori şi adevăratele cunoştinţe cu ocazia deciziilor pe care le vor lua în aceste funcţii”, a mai spus aceasta.































Comentează