Europa nu este pregătită pentru întreruperea de către Ucraina a acordului privind tranzitul de gaze din Federaţia Rusă, livrările de combustibil rusesc erau o garanție în cazul unei ierni grele, a declarat, pentru RIA Novosti, șeful Centrului analitic și de cercetare în domeniul energiei, Nomisma Energia, Davide Tabarelli, scrie Rador Radio România.
După cum informează agenția rusă de presă citată, Volodimir Zelenski a declarat marți că Ucraina nu va prelungi acordul cu Federaţia Rusă privind tranzitul gazelor naturale, care expiră la sfârșitul anului 2024.
"Europa nu este pregătită pentru acest lucru, la fel cum nu era pregătită pentru criza din 2022, când a existat o serie de informații negative, care a crescut prețul de zece ori.
Livrările de gaze din Rusia au continuat să fie importante în ultimele două ierni, în ciuda conflictului.
Acum însă un blocaj total al livrărilor va agrava situația și așa dificilă, în care prețurile variază în jurul a 40 de euro pe megawatt pe oră.
Situația este cu siguranță mai bună decât acum doi ani, însă acest lucru nu este de folos acum, aceasta nu este o veste bună", a afirmat Tabarelli.
În luna martie, ministrul ucrainean al energiei, Gherman Galușcenko, a declarat că autoritățile ucrainene nu intenționează să prelungească contractul privind tranzitul gazelor naturale cu compania Gazprom, care expiră la sfârșitul acestui an.
Comentează