Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Expert OMS, acuzații explozive după vizita în Wuhan: 'De ce nu se întâmplă nu pot comenta. Fie e ceva politic, fie e vorba de timp sau e dificil'

oms

Un membru al echipei Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) care a investigat în China originea SARS-CoV-2 a declarat, sâmbătă, pentru Reuters, că guvernul de la Beijing a refuzat să ofere datele neprelucrate despre primele cazuri de Covid-19.

Dominic Dwyer, expert australian în boli infecţioase, a spus că echipa OMS a cerut datele neprelucrate în cazul a 174 de pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19 pe care autorităţile chineze i-au identificat în faza incipientă a epidemiei din Wuhan, în decembrie 2019, precum şi legat de alte cazuri, însă tot ce a primit a fost un rezumat.

Aceste date, potrivit lui, ar avea, în mod normal, caracter anonim, dar conţin detalii precum ce întrebări au fost adresate pacienţilor, răspunsurile lor şi cum au fost acestea din urmă analizate.

„Acesta este un procedeu standard pentru investigaţia unei epidemii”, a declarat Dwyer, aflat la Sydney încă în carantină.

El a menţionat că obţinerea accesului la date neprelucrate era importantă în special pentru că doar jumătate dintre cei 174 de pacienţi au fost expuşi la piaţa Huanan, centru din Wuhan unde a fost iniţial descoperit noul coronavirus şi care este închis în prezent.

„Din acest motiv am continuat să cerem asta. De ce nu se întâmplă nu pot comenta. Fie e ceva politic, fie e vorba de timp sau e dificil... Dacă există alte motive pentru care aceste informaţii nu sunt disponibile nu ştiu. Se pot face doar speculaţii”, a adăugat expertul.

Săptămâna aceasta, echipa internaţională a OMS care a efectuat ancheta în Wuhan timp de patru săptămâni a transmis că animalul aflat la originea noului coronavirus „nu a fost identificat încă” şi că nu a găsit indicii cu privire la prezenţa SARS-CoV-2 în oraş înainte de decembrie 2019.

Un rezumat al anchetei va fi disponibil cel mai devreme săptămâna viitoare, a anunţat vineri OMS.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.