DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Explicațiile exploziei prețurilor materiilor prime în construcții (Analiza)

constructii imobiliare

Asistăm la creșteri uriașe ale prețurilor și la întârzieri în livrări pentru polimeri, lemn, metale industriale neprelucrate și semiprelucrate. În aceste condiții, capacitatea firmelor din întreaga Europă de a livra la timp comenzile este expusă unui risc serios datorită dependenței de producția externă. România nu face nici ea excepție.

Peste aceste ”defecte” ale ofertei, cererea suferă și ea de un fel de ”febră”. În SUA, vârsta medie a locuințelor este de 45 de ani, astfel încât cererea de lemn pentru reparații și renovări a crescut de câteva ori față de nivelul de dinaintea pandemiei.

În Franța, scrie ediția Le Figaro de joi (17 iunie), nu mai puți de 3 miniștri au ținut o conferință de presă pentru a anunța o serie de măsuri împotriva creșterii prețului materiilor prime și a dificultăților de aprovizionare care au lovit puternic companiile de construcții. Guvernul se angajează să se asigure că actorii publici nu solicită o penalități dacă o anume lucrare e livrată cu întârziere din cauza lipsei de materiale. De asemenea, va fi înființat un comitet de criză care să gestioneze situația.

Specialiștii francezi în construcții spun că acest sprijin este insuficient. „E o situație de urgență, deoarece, din cauza lipsei de materiale, tot mai mulți antreprenori sunt obligați să oprească șantierele și să trimită angajații în part-time”, avertizează Olivier Salleron, președintele Federației Franceze de Construcții (FFB). Creșterea prețurilor la materiile prime începe să ducă la anulări de contracte, întrucât penalizarea este mai puțin costisitoare decât costul suplimentar legat de scumpirile la lemn, plastic sau țevi, mai spune FFB.

În România, cresterea preturilor la materii prime si materiale pentru constructii majorează semnificativ costurile de productie

Majoritatea produselor de baza utilizate in fabricatie - otel, cupru, aluminiu, cherestea - sunt tranzactionate direct, pe burse lichide de tip futures (la termen), iar altele, precum masele plastice sau sticla, resimt indirect variatii ale pretului energiei, altor materii prime si petrolului.

Comparativ cu primavara anului 2020, pretul aluminiului a crescut cu circa 50%, iar cel al benzilor laminate din otel cu mai mult de 75%. Evolutii semnificative au fost inregistrate si in cazul produselor pe baza de PVC si polipropilena, ca efect al scumpirii foarte mari a etilenei, materia prima pentru produsele din plastic. Pentru perioada august 2020 - aprilie 2021, producatorii specializati indica variatii ale acestor preturi cuprinse intre 45% si 90%. O mare parte a acestor majorari au fost transferate deja in preturile finale ale produselor, alte scumpiri fiind asteptate si in lunile urmatoare.

Pe tema scumpirii materialelor si materiilor prime, dificultatilor cu care se confrunta lanturile de aprovizionare si cresterea costurilor de productie, publicatia Fereastra a organizat o conferinta in mediul online la care au participat specialisti si reprezentanti ai pietei de tamplarie termoizolanta.

Participantii au mai adus in discutie provocarile pietei muncii date de deficitul de specialisti, problemele si oportunitatile generate de pandemia Covid-19, montajul corect al sistemelor de tamplarie si efectele sale asupra calitatii produsului finit.

"Morisca scumpirilor este iesita din comun, iar cauzele sale sunt diferite, dar cel mai important este de vazut care sunt efectele pe termen scurt, mediu si lung. Aceasta veritabila cascada a preturilor incurca cel mai mult proiectele finantate din fonduri publice - nationale si locale.

Actualizarea preturilor se realizeaza in conformitate cu indicii transmisi de Institutul National de Statistica (INS), care nu beneficiaza, din pacate, de toate informatiile necesare pentru a identifica variatiile aparute mai ales in domeniul materialelor de constructii.

Pandemia a determinat cresteri mari ale preturilor la materie prima, intre 90% si 120% la armatura, intre 5% si 15% la profilele PVC, intre 4% si 8% la aluminiu, intre 10% si 25% la sticla

De exemplu, rapoartele actuale ale INS indica majorari de 3%, care sunt complet nerealiste. FPSC, din care face parte si PPTT, gratie pozitiei sale de federatie reprezentativa pentru sector la nivel national, a reusit sa poarte un dialog constructiv cu Guvernul si cu oficialii institutului, in incercarea de identificare a unei formule corecte. Concluzia discutiilor a fost aceea ca patronatul sa furnizeze datele reale referitoare la preturile actualizate, pe baza acestora urmand sa fie calculati indicii respectivi. ", a Valentin Petrescu, presedinte al Patronatului Producatorilor de Tamplarie Termoizolanta (PPTT) si vicepresedinte al FPSC, cu prilejul participarii la video-conferinta EURO-Fereastra.

"Pandemia a determinat cresteri mari ale preturilor la materie prima, intre 90% si 120% la armatura, intre 5% si 15% la profilele PVC, intre 4% si 8% la aluminiu, intre 10% si 25% la sticla etc. Cu o asemenea dinamica a costurilor nu ne-am mai confruntat niciodata. Desigur, o contributie la majorarile mentionate anterior o au si producatorii de tamplarie, intrucat acestia s-au grabit sa-si sporeasca stocurile chiar de la primele semnale de scumpire pe care le-au transmis furnizorii. Cresterea cererii a influentat imediat echilibrul preturilor. Compania noastra nu a participat la acest carusel. Riscurile celor care au facut-o sunt legate de costurile cu depozitarea, cu deprecierea, cu dobanzile la creditele realizate pentru achizitie. Suprapunerea pandemiei peste criza preturilor la materiale ar putea fi fatala pentru companiile cu vanzari sub cinci milioane de euro, care vor disparea sau se vor reprofila pe activitati de montaj, la fel cum deja a inceput sa se intample si in Europa Occidentala. Fenomenul de agregare s-ar fi manifestat si in lipsa acestor factori de influenta, insa intr-un ritm mult mai lent. Estimam ca in 2022, din cei 500 de producatori activi la momentul actual, vor mai ramane aproximativ 200 de companii", a declarat Adrian Garmacea, administrator Barrier Romania.

"Preturile la materialele de constructii sunt in crestere pe toata linia. Pe segmentul profilelor din PVC pentru tamplarie termoizolanta tendinta este si mai vizibila, intrucat ponderea in reteta a materiei prime principale, care este PVC-ul, este foarte mare, iar cotatiile acestui material pe bursele internationale de marfuri au sporit saptamana de saptamana, incepand cu finele lui 2020. Din pacate, estimarile curente indica faptul ca situatia se va perpetua pana la finele lui 2021. Singurul lucru pe care il putem face pentru a diminua povara de pe producatori este de a limita cresterile pana la un nivel acceptabil, prin grija cu care urmarim majorarile costurilor cu materiile prime. Am reusit cu greu sa facem fata cererii, evident cu unele intarzieri. Mult mai grava este situatia pe piata otelului, unde furnizori de mare notorietate din domeniul armaturilor au probleme cu administrarea comenzilor si estimeaza termene de livrare mai mari de o jumatate de an", a declarat Paul Chipriean, Head of Window Solutions, Rehau Romania.

"Pe piata din Romania, cererea pentru tamplarie din PVC a sporit, in acest moment fiind cu 300% mai mare fata de perioada similara a anului precedent, iar la nivel de grup avansul fiind de 200%. Pandemia nu este motivul principal care a influentat evolutia accelerata a preturilor aluminiului. Cauzele scumpirii materialelor de constructii nu au legatura cu dorinta furnizorilor de a face un profit suplimentar. In ceea ce priveste aluminiul, povestea a inceput cu mult timp in urma: de 10 ani China a inceput sa-si majoreze capacitatile de prelucrare a aluminiului si a otelului. In octombrie 2020, Consiliul European a introdus noi taxe vamale punitive, cuprinse intre 19% si 47% pentru aceste produse. Initial, taxele au fost anuntate pentru sase luni, dar in luna aprilie a.c. s-a decis prelungirea pentru urmatorii cinci ani. Acum, cantitatea de lingouri din aluminiu importate din China a scazut dramatic, cotatia la bursa a crescut cu mai mult de 40%, iar producatorii europeni de lingouri au triplat pretul pentru serviciile lor. In plus, pe langa cresterea pe piata de constructii la nivel european, a sporit si cererea de aluminiu din industria auto. Acestea sunt cauzele care au dus la situatia actuala", a declarat Attila Beer, administratorul Alukönigstahl Romania, cu prilejul participarii la video-conferinta EURO-Fereastra.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.