Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Explicațiile judecătoarei acuzată că a făcut sex la birou: Fostul soț a calomniat-o pentru că vrea să o distrugă

Radu Pop
judecatori

Judecătoarea Mirela Steluța Croitoru vine cu precizări după ce și-a dat demisia din funcția de vicepreședinte al Curții de Apel București (CAB), urmare a scandalului de presă în care a fost implicată, potrivit Antena 3. Judecătoarea arată că afirmațiile denigratoare apărute în spațiul public sunt „doar declaraţiile fostului soț, din dosarul penal, acestea nefiind reţinute nici de către Parchet, nici de către instanţa penală”. Magistratul arată că fostul soț – colonelul Gabriel Eugeniu Croitoru – a amenințat-o imediat după ce instanța l-a condamnat cu suspendare pentru infracțiunile de violențe în familie și violarea vieții private, urmărind să o „distrugă pe plan profesional și social”, de unde și scandalul în care este implicată.

Redăm integral precizările judecătoarei:

„Subsemnata Croitoru Steluța Mirela,

În legătură cu articolele apărute în presă la adresa mea, declar următoarele:

În cursul anului 2019, reținând ca fiind dovedite violențele fizice, psihice și sociale la care am fost supusă în mod constant de fostul meu soț, Croitoru Gabriel Eugeniu, Judecătoria Ploiești a emis un Ordin de protecție a victimelor violențelor în familie, ordonându-i acestuia să nu se mai aproprie de mine, de copii şi de locul meu de muncă, Curtea de Apel Bucureşti, la mai puţin de 300 metri.

În luna august 2019 am decis că trebuie să divorțez, că trebuie să pun capăt unui calvar care îmi secătuia toate puterile. Drept urmare, am introdus acţiunea de divorţ la Judecătoria Ploieşti. Pus în faţa acestei decizii, fostul meu soţ, Croitoru Gabriel Eugeniu, a retras toţi banii pe care îi acumulasem în conturi comune, pe parcursul căsătoriei, transferându-i pe conturi al căror titular era doar el.

Mai mult, a decis să îmi plaseze în geantă dispozitive de înregistrare şi să mă înregistreze în orice secundă, încercând în acest fel să eludeze Ordinul de protecţie.

Aceste fapte m-au determinat să formulez plângere penală la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, având în vedere calitatea de militar a fostului soţ.

Fiind audiat în cadrul acestui dosar penal, inculpatul Croitoru Gabriel Eugeniu a înţeles să se apere prin a aduce o serie de calomnii la adresa mea - calomnii care, în opinia lui, ar fi fost de natură să îi justifice aceste fapte.

Declaraţia inculpatului Croitoru Gabriel Eugeniu, conţinând aceste calomnii, a fost preluată în Rechizitoriul întocmit de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, iar Rechizitoriul a fost preluat în sentinţa penală, prin care Tribunalul Miliatar Bucureşti l-a condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de violare a vieţii private, violenţă în familie, ameninţare şi influenţarea declaraţiilor.

Subliniez încă o dată faptul că toate acele calomnii – care au şi fost preluate în presă – sunt doar declaraţiile inculpatului din dosarul penal, acestea nefiind reţinute nici de către Parchet, nici de către instanţa penală, calomnii care nu au nicio bază reală, motiv pentru care nici nu au fost reţinute de către Judecătoria Ploieşti la soluţionarea dosarului de divorţ.

În data de 14.12.2021, imediat după ce a aflat soluţia de condamnare, inculpatul Croitoru Gabriel Eugeniu m-a sunat pe telefonul mobil, deşi, potrivit sentinţei penale, avea interdicţia de a lua legătura cu mine, şi mi-a transmis că acum nu îi mai pasă de nimic şi că singurul lui scop este să mă distrugă pe plan profesional şi social.

De la acel moment, toate calomniile, pe care am fost nevoită să le îndur pe parcursul procesului de divorţ, al procesului de partaj bunuri comune şi al procesului penal, sunt reflectate acum în presă.

În legătură cu cererile de ajutor public judiciar pe care le-am formulat în cadrul dosarului de partaj bunuri comune, arăt că, prin Ordonanţa emisă de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti s-a luat măsura preventive a controlului judiciar, fiindu-i impusă inculpatului Croitoru Gabriel Eugeniu obligaţia de a nu se apropria de mine şi de domiciliul comun.

După ce a încetat această măsură preventivă, inculpatul Croitoru Gabriel Eugeniu m-a alungat din domiciliul comun, arogându-şi dreptul de proprietate exclusivă asupra celor două imobile pe care le-am achiziţionat în timpul căsătoriei.

Fiind alungată în stradă, cu doi copii, am fost nevoită să cumpăr un apartament în care să locuiesc cu copiii, pentru achiziţionarea căruia am contractat credite la 4 bănci.

Arăt că cererea de ajutor public judiciar a fost întemeiată, având în vedere că nu aveam posibilitatea reală să achit ratele la cele 4 credite şi să plătesc taxa de timbru în acelaşi timp, fără să periclitez întreţinerea mea şi a copiilor.

Pentru a asigura, totuşi, o bună întreţinere a copiilor, în anul 2021 am cerut executarea silită a hotărârii judecătoreşti privind pensia de întreţinere a copiilor, pe care fostul soţ nu o mai plătise din 1.10.2019.

În legătură cu demisia din funcţia de vicepreşedinte al Curţii de Apel Bucureşti, arăt că am considerat necesar să iau această decizie, pentru a separa ştirile din presă legate de viaţa mea personală de imaginea instanţei”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.