Președintele USR, Dan Barna, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, referitor la poziția lui Klaus Iohannis privind numirea miniștrilor Dezvoltării și Transporturilor, că opoziția șefului statului ”de a nu deveni notarul lui Liviu Dragnea este așteptată de societate”.
„Este o reacție normală în condițiile în care PSD decide să facă bambilici asta cu soarta României schimbând miniștri efectiv la mișto. Adică, dacă vă amintiți, a doua zi după remaniere, am spus că dna. Vasilescu nu are nicio legătură cu Ministerul Transporturilor și acum vedem că trebuie să aibă o legătură cu ministerul Devoltării. Deci, nu. PSD nu guvernează România, PSD asigură polițe și decapitează Opoziția. În acest context, opoziția președintelui de a nu deveni notarul lui Liviua Dragnea este una, consider eu, așteptată de societate”, a declarat Dan Barna, pentru MEDIAFAX.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat, joi, că nu va lua o decizie în ceea ce privește cea de-a doua remaniere guvernamentală, privind portofoliile de la Transporturi și Dezvoltare, decât după sărbătorile Centenarului și data de 1 Decembrie.
"PSD este la al treilea guvern în nici doi ani, au fost schimbate enorm de multe persoane pe pozițiile de ministru, i-am numărat, nu o să vă vină să credeți, sunt 70 de politicieni care au fost sau sunt acum miniștri în aceste guverne. Așa nu se poate guvena, e imposibil să schimbi miniștri toată ziua bună ziua, de asta se ocupă PSD. Cum să ne imaginăm că poate să funcționeze un guvern cu două remanieri într-o săptămână? Eu nu sunt de acord să contribui la o astfel de guvernare care seamănă cu un carusel. În acest sens, ca să fie lămurită chestiunea în această săptămână, nu va mai exista nicio schimbare de miniștri, iar această chestiune care mi-a fost propusă azi va fi luată în analiză cel mai devreme după sărbătorile Centenarului și zilei de 1 decembrie. Până atunci nu se va întâmpla nimic. După 1 decembrie putem să discutăm dacă va fi cazul. Până atunci nu vom schimba miniștri", a anunțat președintele Klaus Iohannis.
Comentează