EXPLOZIE într-o maternitate: 7 persoane ucise, dintre care 4 sunt copii, 54 de răniți / VIDEO

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 29-01-2015

Actualizat: 29-01-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Șapte persoane, inclusiv patru copii, au murit şi alte 54 au fost rănite, după ce un camion-cisternă care transporta gaz a explodat, joi, în incinta unei maternităţi din Mexic, relatează CNN Mexico.

Dintre cele 54 de persoane rănite, 22 sunt copii şi 32 adulţi, majoritatea având răni uşoare, a precizat primarul oraşului, Miguel Angel Mancera.

El a precizat că cel puţin opt persoane sunt rănite grav, iar altele au fost rănite de cioburi de sticlă, de la geamurile sparte în urma deflagraţiei.

Primarul a afirmat că explozia s-a produs în incinta spitalului, ca urmare a ruperii unui furtun, în timp ce cisterna făcea aprovizionarea cu gaz.

Numeroase echipaje de pompieri, ambulanţe şi poliţie au fost mobilizate la locul exploziei. Bebeluşii care se aflau în spital vor fi transferaţi la alte unităţi medicale.

Potrivit oficialilor din serviciile de intervenţie, spitalul este pe punctul de a se prăbuşi, precizând că mai multe persoane ar putea fi blocate sub dărâmături.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri