Un incendiu de proporţii a izbucnit sâmbătă după ce o conductă de petrol s-a rupt în vestul Ucrainei, fiind rănite trei persoane, au declarat serviciile de urgenţă, relatează AFP, conform Agerpres.
"La ora locală 17:00 (14:00 GMT), lângă satul Strymba, din districtul Nadvirna, s-a rupt o conductă de petrol (150 de milimetri în diametru)", a menţionat Serviciul naţional de urgenţă al Ucrainei, adăugând că petrolul scurs a fost răspândit pe o suprafaţă de 100 metri pătraţi.
La faţa locului a izbucnit un incendiu din motive încă necunoscute, iar presa locală a relatat că a avut loc o explozie puternică.
Echipe de salvatori se află la faţa locului, au indicat serviciile de urgenţă. Locul incendiului se află la sute de kilometri de prima linie de luptă cu forţele ruse, în estul ţării.
U Ivano-Frankivska v obci Strymba (obec Nadvirna) došlo k silnému výbuchu. Očití svědci hlásí možnou nehodu v ropném zařízení. Na místo dorazily záchranné týmy - RBC-Ukrajina. pic.twitter.com/Hip1MVVtxk
— Lazz Lazz (@Lazikkkk) September 30, 2023
Comentează