Explozie soldată cu morți și răniți pe o plajă populară din capitala Somaliei

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 03-08-2024

Actualizat: 03-08-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Al-Jazeera

O explozie s-a produs pe o plajă populară din capitala Somaliei vineri seara târziu, a declarat premierul Hassan Ali Khaire, relatează BBC preluat de Rador Radio România.

Explozia, care s-a produs în timp ce localnicii înotau pe plaja Liddo, s-a soldat cu morți și răniți, a spus Khaire pe platforma X, fără a oferi mai multe detalii despre victime sau cine se afla în spatele ei.

„Transmit cele mai profunde condoleanțe familiilor, rudelor și prietenilor celor care au fost martirizați în aceste explozii”, a spus el. „Faptul că atacul terorist coincide cu această noapte când plaja este cea mai aglomerată arată ostilitatea teroriștilor față de poporul somalez”.

Videoclipurile postate pe platforma de socializare X au arătat cadavre întinse pe plajă, în întuneric, cu oameni fugind să se adăpostească.

Postul pubic de televizune din Somalia a anunțat pe platforma X că forțele de securitate i-au eliminat pe atacatori, iar personalul medical a intervenit pentru a-i îngriji pe cei răniți.

Grupul al Shabaab, afiliat al-Qaeda, a revendicat în trecut comiterea unor atacuri similare.

Gruparea a controlat o zonă vastă a Somaliei înainte de a fi alungată în contraofensivele guvernamentale din 2022. Cu toate acestea, militanții rămân capabili să lanseze atacuri semnificative asupra unor ținte guvernamentale, comerciale și militare.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri