O explozie urmată de incendiu s-a produs, sâmbătă, într-un apartament în Timișoara. Un bărbat are arsuri pe 40 % din suprafața corpului.
Apartamentul este situat pe Strada Cerna.
La locul evenimentului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului 1 Timișoara cu două autospeciale de stingere cu apa și spumă, o autoscară mecanică și trei echipaje SMURD, dintre care unul cu medic.
Incendiul s-a produs la parterul unui apartament, într-o încăpere, în urma unei explozii.
Flăcările au fost stinse, anunță ISU Timiș.
Un bărbat are arsuri de gradul 1 și 2 pe aproximativ 30-40%. Acesta este preluat de către echipajul medical în stare conștientă și cooperantă.
S-au autoevacuat în siguranță aproximativ 60 de persoane.
UPDATE: ISU Timiş a precizat că 40 de persoane s-au autoevacuat.
Potrivit pompierilor, din apartamentul unde a avut loc explozia a fost evacuată o butelie, întrucât nu era racordat la reţeaua de distribuţie a gazelor naturale.
La locul evenimentului au ajuns reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Construcţii Timiş (I.S.C.).
Echipajul CBRN din cadrul Detaşamentului 1 Timişoara a făcut măsurători în imobil, fără a se înregistra valori peste limitele normale.
Potrivit ISU Timiş, explozia s-a produs din cauza unei acumulări de gaze, posibil declanşată de aprinderea unei ţigări.






























Comentează